Grupul AFI Europe România anunță în ce condiții se vor redeschide AFI Cotroceni și AFI Ploiești

AFI Europe România anunță un set complex de măsuri pe care toți clienții și chiriașii trebuie să îl respecte, pentru a face cumpărături în deplină siguranță atunci când centrele AFI Cotroceni și AFI Ploiești se vor redeschide, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - joi, 14 mai 2020, 13:04
Grupul AFI Europe România anunță în ce condiții se vor redeschide AFI Cotroceni și AFI Ploiești

Sistemul de Detectare a Temperaturii Corpului cu Infraroșu

La intrarea în cele două centre comerciale clienții vor trece obligatoriu printr-o poartă termoscanner, o soluție pe bază de IR, foarte eficientă în spațiile cu trafic intens de persoane, unde li se va lua temperatura. În cadrul centrului comercial AFI Cotroceni vor fi montate 16 astfel de dispozitive, iar la AFI Ploiești un număr de 4, care se vor regăsi la toate intrările, dar și în zonele de tranzit, pe culoare, la parter și etaj. Mai mult decât atât, toate intrările vor fi prevăzute cu covoare dezinfectante și gel dezinfectant pentru mâini.

„Ne dorim să redeschidem AFI Cotroceni și AFI Ploiești cât mai curând, respectând toate măsurile impuse de autorități. Pentru siguranța clienților și a chiriașilor am investit peste 300.000 euro și am implementat  toate măsurile sanitare în vigoare astfel ca oamenii să poată face cumpărături în afara oricărui pericol. Lunar, cheltuielile operaționale pentru respectarea și întreținerea acestor măsuri vor fi de 50.000 euro. Încă de la intrarea în mall, clienții vor trece printr-o poartă termoscanner care le va lua temperatura, iar pe traseul lor prin mall vor fi afișate materiale de informare prin care le comunicăm și reamintim măsurile noastre: de la dezinfectant, la marcarea zonelor de siguranță, folosirea contactless a toaletelor și a scărilor și multe altele. Le dorim clienților noștri shopping sigur și plăcut”, a declarat Sorin Scîntei, General Manager  AFI Cotroceni.

Distanțare socială

O altă regulă importantă este cea a distanțării sociale de 2 metri, care va fi aplicată prin lipirea de stickere pe podea la această distanță, pentru a-i atenționa pe oameni să nu depășească zona de siguranță, mai ales când așteaptă în fața unui magazin sau la coadă, la casă. În lifturi vor intra doar 2 oameni odată, iar în foodcourt vor fi instalate pe mese stickere de atenționare, iar mesele și scaunele vor fi într-un număr mai mic și la distanță corespunzătoare.

Igienizare constantă

Pentru o siguranță sporită, mall-urile vor fi dezinfectate în totalitate cu nebulizator în fiecare noapte.
Echipa AFI Europe România a introdus și o serie de instrucțiuni speciale pentru folosirea lifturilor, a scărilor rulante și a toaletelor, mai ales că cele două mall-uri sunt prevăzute cu sisteme „contactless” în toalete, intrări și zone de servicii.
În plus, scările rulante sunt prevăzute cu sistem de igienizare UV,  iar sistemul de ventilație este dotat cu filtre speciale.
AFI Cotroceni și AFI Ploiești vor fi igienizate permanent, mai ales pe zonele de contact –  balustrade, butoane și clanțe, iar clienții vor fi informați să folosească dezinfectantele pentru mâini puse la dispoziție pe fiecare culoar și în zona de mese, cât și să evite zonele aglomerate.

Număr de vizitatori și alte reguli
Numărul persoanelor care vor intra în cele două mall-uri va fi limitat – un client la 10 m2, iar intrarea și ieșirea vizitatorilor se va face separat.
În plus, se va diminua programul de funcționare în funcție de cerința fiecărui chiriaș.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Capitalei ar putea cumpăra jumătate din Muzeul Storck
Primăria Capitalei ar putea cumpăra jumătate din Muzeul Storck
Primăria Capitalei ar putea achiziţiona o cotă de 1/2 din imobilul Muzeul Frederick Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, situat în str. Vasile Alecsandri nr. 16, conform unui proiect de hotărâre......
Polonia şi Ucraina își cresc producţiile de cărbune energetic, cel mai poluant combustibil fosil, pentru a face față viitorului sezon rece
Polonia şi Ucraina își cresc producţiile de cărbune energetic, cel mai poluant combustibil fosil, pentru a face față ...
Polonia şi Ucraina cresc producţia de cărbune energetic, cel mai poluant combustibil fosil, pregătindu-se pentru lunile ...
Prețul gazelor plătit de consumatorii germani ar putea crește chiar și de trei ori
Prețul gazelor plătit de consumatorii germani ar putea crește chiar și de trei ori
Consumatorii germani s-ar putea confrunta cu o triplare a preţurilor la gaze în următoarele luni, după limitarea livrărilor ...
Lucian Heiuș, președinte ANAF: Reducerea prețurilor carburanților va fi benevolă din partea companiilor. Cred că s-a discutat cu mare parte din industrie
Lucian Heiuș, președinte ANAF: Reducerea prețurilor carburanților va fi benevolă din partea companiilor. Cred că s-a ...
Şeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a declarat, vineri seară, că reducerea de 50 de bani ...