Grupul Airbus rămâne cel mai mare constructor mondial de avioane, în ciuda scăderii cu 34% a livrărilor

Constructorul aeronautic european Airbus a anunţat vineri că anul trecut a livrat 566 de avioane comerciale, cu 34% mai puţin decât cele 863 de aeronave livrate în 2029, pe fondul dificultăţilor provocate de pandemia de Covid-19 companiilor aeriene din întreaga lume, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 08 ian. 2021, 18:03
Grupul Airbus rămâne cel mai mare constructor mondial de avioane, în ciuda scăderii cu 34% a livrărilor

În pofida scăderii cu o treime a numărului de avioane livrate în 2020, Airbus a rămas pentru al doilea an consecutiv cel mai mare producător global de avioane, în condiţiile în care rivalul american Boeing a livrat doar 118 aeronave în primele 11 luni ale anului trecut.

De asemenea, Airbus a anunţat vineri că pe parcusul anului trecut a primit comenzi ferme pentru 268 de avioane, ceea ce înseamnă o scădere de 65% comparativ cu 2019, când a primit comenzi ferme pentru 768 de avioane.

Numărul de avioane livrate constitutie un indicator al rentabilităţii în industria aeronautică pentru că, în mod normal, companiile aeriene plătesc pentru avioanele comandate unui constructor aeronautic în momentul în care li se livrează avioanele. În 2020 însă, companiile aeriene s-au confruntat cu o scădere dramatică a traficului aerian, din cauza pandemiei, astfel că multe companii au încercat să amâne sau să anuleze comenzile făcute anterior pentru avioane noi.

„Pentru a depăşi restricţiile impuse călătoriilor internaţionale, echipele Airbus au pus la punct o soluţie inovatoare de livrări electronice care a reprezentat peste 25% din livrările din 2020. Acest dispozitiv a permis clienţilor noştri să recepţioneze avioanele lor, dar a redus necesitatea pentru ca echipele lor să călătorească”, a precizat Airbus.

La finele lunii decembrie carnetul de comenzi al Airbus se ridica la 7.184 de aparate, faţă de 7.482 de aparate la finele lui 2019.

„Pe baza livrărilor noastre din 2020, suntem prudent optimişti cu privire la 2021, chiar dacă persistă numeroase provocări şi incertitudini pe termen scurt”, a afirmat directorul general de la Airbus, Guillaume Faury.

Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...