Grupul Alpha Bank a înregistrat în România un profit brut înainte de impozitare de 10,7 milioane euro la finalul T3

Economica.net
19 11. 2019
cubic_31221000

„Indicatorii financiari de la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al acestui an reflectă strategia echilibrată şi prudentă a Alpha Bank Romania. Banca şi-a menţinut în această perioadă poziţia robustă, înregistrând o creştere a veniturilor operaţionale şi o diminuare a ratei creditelor neperformante. Creditele şi depozitele s-au situat pe un trend ascendent, reconfirmând încrederea clienţilor noştri”, a spus Sergiu Oprescu, preşedinte Executiv Alpha Bank România.

Valoarea creditelor a atins 2,6 miliarde euro, creditele ipotecare înregistrând o creştere anuală de 6,1% până la 1,15 miliarde euro.

Depozitele din portofoliul Alpha Bank România au ajuns la 2,47 miliarde euro, crescând cu aproape 8%.

Rata creditelor neperformante a scăzut semnificativ, la 3,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a situat la 6,4%.

Veniturile operaţionale au crescut cu 6,4%, ajungând la 104,3 milioane euro. Cheltuielile operaţionale au avansat cu 9,9%, în principal ca urmare a creşterii contribuţiei la Fondul Naţional de Garantare a Depozitelor, precum şi a creşterii cheltuielilor cu personalul.

Alpha Bank România avea în trimestrul 3 o reţea formată din 130 unităţi şi 1.983 de angajaţi.