Grupul BMW are, de la 1 ianuarie 2026, o nouă marcă în portofoliu: BMW Alpina
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/BMW-Alpina-785x420.jpg)
Intrarea mărcii Alpina în portofoliul BMW Group a fost anunțată oficial încă din primăvara anului 2022. La acea vreme, Pieter Nota, membru al Consiliului de Administrație al BMW Group, responsabil pentru Clienți, Mărci și Vânzări, declara că „industria auto se află în mijlocul unei transformări profunde către mobilitatea durabilă. Din acest motiv, modelele de afaceri existente trebuie reexaminate periodic. De peste cincizeci de ani, firma din Buchloe demonstrează cum se poate obține un pachet auto de cea mai înaltă calitate prin atenția meticuloasă acordată detaliilor. Grupul BMW este, de asemenea, animat de aceeași pasiune pentru mașinile care captivează imaginația. De aceea, începem acum un nou capitol în parteneriatul nostru de lungă durată. Achiziționarea drepturilor asupra mărcii comerciale ne va permite să modelăm evoluția pe termen lung a acestei mărci cu o bogată tradiție. Suntem încântați să întâmpinăm marca Alpina în familia BMW”.
Efectiv de la 1 ianuarie 2026, transferul drepturilor asupra mărcii Alpina marchează lansarea BMW Alpina ca marcă exclusivă, independentă, sub umbrela BMW Group. Conform noilor posesori ai mărcii, „accentul inițial va fi pus pe activarea brandului”.
Elementele cheie ale mărcii BMW Alpina sunt echilibrul unic între performanțe maxime și confortul superior la condus, combinate cu caracteristicile de conducere specifice. Acestea sunt completate de un portofoliu exclusiv de opțiuni și materiale personalizate, împreună cu detalii inconfundabile.
Având în vedere istoria bogată a mărcii Alpina, „BMW Group este conștientă de responsabilitatea sa enormă și se angajează să facă din noul capitol BMW Alpina unul care să răspundă celor mai înalte așteptări. Noul logo oferă un prim indiciu. Acesta radiază claritate, calm și încredere. (…) Aceasta subliniază caracterul unic al noii mărci exclusive și personalitatea sa independentă în cadrul BMW Group. Este inspirată în mod conștient de sigla asimetrică a mărcii din anii 1970. Designul elegant și contemporan asigură o legătură între istorie și viitor”.
Vehiculele BMW Alpina vor fi fabricate în conformitate cu standarde riguroase de selecție a materialelor și de manoperă. Acestea vor îndeplini cele mai exigente așteptări în ceea ce privește aspectul vizual, acustica și senzația. În plus, cumpărătorii pot alege dintr-un portofoliu remarcabil de opțiuni personalizate.
În viziunea celor de la BMW Group, fiecare BMW Alpina va avea un caracter propriu, inconfundabil. Fiecare vehicul va fi un obiect exclusiv pentru cunoscători în căutarea extraordinarului, fără compromisuri în ceea ce privește performanța, confortul și individualitatea.
Așa cum este cunoscut, Alpina nu este un partener nou al BMW. De peste jumătate de secol, BMW și micul producător din Buchloe, în apropiere de Munchen, au construit o strânsă cooperare bazată pe un nivel maxim de încredere. Acordul de cooperare de lungă durată, care a fost prelungit cu încă cinci ani la sfârșitul anului 2020, a expirat la 31 decembrie 2025, moment din care a luat naștere noua marcă BMW Alpina a grupului bavarez. Ambele părți au convenit să nu divulge detalii financiare.
Pentru a justifica intrarea în BMW Group, Andreas Bovensiepen, codirector general al Alpina Burkard Bovensiepen GmbH, declara în 2022 că a recunoscut „din timp provocările cu care se confruntă industria auto și am stabilit direcția potrivită pentru Alpina și pentru firma noastră de familie, Bovensiepen. Acest lucru marchează începutul unui nou capitol. Atât marca Alpima cât și compania noastră sunt extrem de atractive. Am luat decizia conștientă de a nu vinde Alpina oricărui producător, deoarece BMW și Alpina colaborează și se bucură de încredere reciprocă de zeci de ani. De aceea, din punct de vedere strategic, este decizia corectă ca marca Alpina să fie gestionată de BMW Group în viitor”.
Conform acestuia, cooperarea dintre BMW Group și compania deținută de familia Bovensiepen va continua ca și până acum, dar sub umbrela marelui producător din Munchen. Acest lucru înseamnă că mașinile BMW de bază vor fi supuse unor modificări extinse de către echipa Alpina, inclusiv la motor și transmisie, precum și la șasiu, aerodinamică și echipament interior. Vehiculele BMW Aalpina sunt preasamblate pe liniile de producție BMW înainte de asamblarea finală a vehiculelor, care are loc în atelierele din Buchloe. Acolo sunt realizate și interioarele personalizate, dezvoltate conform specificațiilor clienților.
Activitatea de service, piese și accesorii pentru portofoliul actual și vechi de vehicule BMW Alpina va continua pe termen lung la sediul din Buchloe. Nu vor exista modificări în ceea ce privește cooperarea existentă în domeniul serviciilor post-vânzare.
Alpina Burkard Bovensiepen GmbH, producător german de vehicule cu sediul în Buchloe, a fost înființat oficial la 1 ianuarie 1965. Alpina a fost activă în domeniul tuningului BMW și al sporturilor cu motor încă din anii 1960 și a început să producă autoturisme pe baza produselor BMW AG în 1978.
Din 1983 compania cu sediul în Buchloe, în districtul Ostallgau din Bavaria, este înregistrată ca producător oficial de automobile la Autoritatea Federală Germană pentru Transporturi Auto din Flensburg și are aproximativ 300 de angajați. Anula, sub marca Alpina au fost produse circa 2.000 de vehicule. Pe lângă Germania și restul statelor din Europa, mașinile mărcii au fost comercializate în Japonia, SUA și Orientul Mijlociu. Al doilea domeniu principal de activitate al companiei familiale este afacerea cu vinuri Alpina.