Grupul BVB a obţiunt un profit net de 3,83 milioane de lei, la 9 luni, în scădere cu 52%

11 11. 2021
Bursa BVB

Veniturile operationale consolidate ale Grupului BVB în primele 9 luni ale acestui an au fost de 32,68 milioane de lei, fiind în creştere cu 3% sau 1,05 milioane de lei, pe fondul avansului semnificativ al veniturilor segmentelor post-tranzacţionare şi registru.

Cheltuielile operaţionale consolidate au crescut cu 27% în primele 3 trimestre ale 2021, respectiv 6,56 milioane de lei, de la 24,44 milioane de lei la 31 milioane de lei în principal, ca urmare a avansului cheltuielilor generate de activitatea filialei CCP.RO, bazele funcţionării CCP.RO fiind puse în a doua parte a anului 2020, impactul net în 2021 fiind de de 4,23 milioane de lei, şi a unui nivel mai ridicat al cheltuielilor cu servicii prestate de terţi, rezultat al noilor proiecte derulate la nivelul Grupului BVB.

Profitul operaţional consolidat al Grupului BVB în primele 9 luni din 2021 a fost în suma de 1,67 milioane de lei, în scădere de la 7,19 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2020, urmare a avansului cheltuielilor operaţionale consolidate generate de proiectele derulate la nivelul Grupului BVB, în principal proiectul Contrapărţii Centrale, în curs de implementare prin filiala CCP.RO.

Veniturile financiare nete consolidate au fost mai mari cu 33% comparativ cu primele 9 luni din 2020, de la 2,22 milioane de lei la 2,95 milioane de lei.

Potrivit raportului, profitul net individual al BVB a fost de 5,53 milioane de lei în primele 9 luni ale anului, faţă de 8,76 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2020, în scădere cu -37%, cu o marjă netă de 30%.

Profit net individual al Depozitarului Central a fost de 2,05 milioane de lei lei, la 9 luni, în creştere cu 102% comparativ cu perioada similara a anului 2020, ca urmare a impactului pozitiv generat de creşterea veniturilor operaţionale.

CCP.RO Bucharest nu a înregistrat venituri operaţionale în primele 9 luni din 2021. Pierderea netă, înregistrată de CCP.RO individual în primele 9 luni din 2021 a fost de 3,18 milioane de lei, faţă de 0,93 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul înregistrării unei pierderi operaţionale mai mari, acoperită parţial de avansul profitului financiar.