Grupul eMAG și-a bugetat investiții cu 30% mai mari, adică peste 1,2 miliarde de lei în tehnologie și logistică

Grupul eMAG, care are în portofoliu brandul eMAG, magazinul online Fashion Days, hipermarketul online Freshful, magazinul specializat în produse IT şi electronice PC Garage, compania de curierat Sameday, atelierul de reparații Depanero, platforma de recommerce din Europa de SE Flip și compania de servicii financiare HeyBlu a ajuns la o cifră de afaceri de 11,4 miliarde de lei în anul fiscal 2024-2025. Compania anunță un nou plan de investiții de peste 1,2 miliarde de lei pentru următoarele 12 luni, direcționat către tehnologie, logistică și susținerea antreprenoriatului.
Alina Stanciu - mie, 04 iun. 2025, 13:49
Grupul eMAG și-a bugetat investiții cu 30% mai mari, adică peste 1,2 miliarde de lei în tehnologie și logistică

Grupul eMAG care are în portofoliu brandul eMAG, magazinul online Fashion Days, hipermarketul Freshful, magazinul specializat în produse IT şi electronice PC Garage, compania românească de curierat rapid, național și internațional Sameday, atelierul de reparații Depanero, Flip și compania de servicii financiare HeyBlu a realizat în anul fiscal pe care l-a încheiat în martie 2025 o cifră de afaceri consolidată de 11,2 miliarde de lei, în creștere cu 12% față de anul anterior. În această perioadă, Grupul eMAG a plătit către stat taxe în valoare de 900 de milioane de lei.

În România, veniturile realizate de eMAG în 2024 au atins 7,3 miliarde de lei, o creștere de 17% comparativ cu anul precedent. Dante International SA, compania care include eMAG România, Fashion Days România, vânzările eMAG Bulgaria și o parte din vânzările eMAG Ungaria, a realizat o cifră de afaceri de 9 miliarde de lei, în creștere cu 16% față de 2023.

Pentru anul fiscal care urmează, grupul și-a bugetat investiții de 1,2 miliarde de lei, cu 30% mai mari față de cele din anul anterior.

„Investițiile strategice pe care le-am realizat ne-au ajutat să dezvoltăm infrastructura regională prin care stimulăm creșterea comerțului online, generând beneficii reale pentru clienți, selleri și economie. Acest sector va avea în continuare o evoluție accelerată, determinată de evoluția tehnologiei, dar și de nevoile actuale ale oamenilor. Prin integrarea inteligenței artificiale experiența de shopping va deveni mai personală, iar procesul de listare a produselor și, implicit de dezvoltare a gamei de produse disponibile online, va fi accelerat. Astfel, clienții câștigă și mai mult timp, iar antreprenorii au acces la o platformă pe care o pot pune să lucreze și mai smart pentru dezvoltarea businessului lor la nivel național sau internațional. Anul acesta am prevăzut un buget de investiții de 1,2 miliarde de lei, cu 30% mai mare decât în anul fiscal încheiat, și ne propunem să continuăm să punem la lucru tehnologia românească pentru dezvoltarea antreprenoriatului românesc”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG Grup.

În 2024, peste 10.000 de antreprenori români au vândut produse în afara țării prin eMAG Marketplace, în Bulgaria și Ungaria, marcând o creștere de 38% a numărului de selleri romani activi în programul cross-border. Valoarea totală a vânzărilor generate de aceștia s-a ridicat la 552 milioane de lei, în creștere cu peste 40% față de anul precedent.

În total, comunitatea eMAG Marketplace a ajuns la peste 64.000 de selleri în 2024, contribuind la un total de peste 28 milioane de oferte disponibile în România, 15 milioane în Bulgaria și 17 milioane în Ungaria.

Investiții în AI

Potrivit companiei, Inteligența artificială a transformat experiența pe care o au clienții online. Astfel,  căutarea pe eMAG a devenit mai relevantă și mai ușor de folosit, inclusiv prin opțiuni vizuale precum eMAG Snap, care permite identificarea produselor dintr-o simplă fotografie. Faptul că utilizatorii găsesc rapid ceea ce caută se reflectă direct în comportamentul de cumpărare: în 2024, un client a achiziționat, în medie, 7 produse găsite prin metodele inteligente de căutare disponibile în platformă.

Algoritmii AI îi ajută pe clienți să descopere mai ușor produsele dorite și prin recomandările personalizate, care au generat 16,6% din totalul comenzilor plasate pe eMAG. Interacțiunea cu clienții este acum mai rapidă și mai clară: 65% dintre solicitările clienților sunt gestionate de chatbotul Dana cu ajutorul AI. Procesului de listare îi ajută pe antreprenorii din eMAG Marketplace, să adauge mai rapid și mai ușor produse în platformă. Astfel, clienții pot găsi într-o singură destinație online o gamă diversificată de oferte pentru orice nevoie. În 2024, peste 20 de milioane de produse au fost listate cu ajutorul AI, de cinci ori mai multe decât în urmă cu 2 ani.

Cu ajutorul algoritmilor AI, numărul clienților care beneficiază de o limită de credit în check-out a crescut cu 50% în 2024. 7 din 10 clienți eMAG pot opta pentru opțiunile de plată flexibilă disponibile în MyWallet, iar serviciul a înregistrat un scor de satisfacție de 92%, unul dintre cele mai mari din domeniul serviciilor financiare digitale.

Cât au vândut Freshful și Fashion Days

Freshful a livrat 1,2 milioane de comenzi și a realizat o creștere cu 28% a vânzărilor, până la până la 357 milioane lei. Flip a înregistrat o cifră de afaceri de 408 milioane de lei în anul fiscal încheiat în martie 2025, cu o creștere de 46% față de anul anterior și a depășit 660.000 de clienți unici. Începând cu luna iunie a acestui an, Flip devine a cincea aplicație disponibilă în Genius, alături de eMAG, Fashion Days, Freshful și Wolt.

Fashion Days a generat 58% din volumul vânzărilor prin utilizatorii Genius, 20% dintre comenzi au fost achitate prin MyWallet, iar 76% dintre comenzile din România au fost livrate la easybox.

Înființată în 2001, eMAG  s-a dezvoltat în România, Ungaria și Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...