Grupul Erste a înregistrat un profit peste aşteptări în trimestrul al doilea

Grupul bancar austriac Erste Group Bank a raportat luni un profit peste aşteptări în trimestrul al doilea, graţie unei creşteri a veniturilor din dobânzi, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 31 iul. 2023, 10:24
Grupul Erste a înregistrat un profit peste aşteptări în trimestrul al doilea

Erste Group, acţionarul majoritar de la BCE şi un jucător important în sectorul bancar din multe ţări din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat un profit înainte de taxe de 1,43 miliarde de euro în trimestrul aprilie-iunie 2023, în creştere cu 36,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, depăşind estimările analiştilor care mizau pe un rezultat de 1,25 miliarde de euro.Venitul net din dobânzi, un indicator important pentru bănci, a ajuns la 1,79 miliarde de dolari în al doilea trimestru al acestui an.

În primele şase luni ale anului, Erste Group Bank AG a raportat un profit operaţional de 2,7 miliarde de euro, în creştere cu 44,5% în ritm anual graţie unor evoluţii favorabile pe toate componentele, în timp ce profitul net a crescut cu 31% până la 1,49 miliarde de euro.

„Economiile din Europa Centrală şi de Est vor reveni la o creştere solidă începând chiar de anul următor. Poziţia solidă a băncii noastre înseamnă că vom putea susţine economiile din regiunea noastră pe măsură ce avansează spre un viitor mai sustenabil”, a declarat directorul general de la Erste Group, Willi Cernko.

Economiştii Erste Group se aşteaptă ca pieţele principale pe care operează banca să evite recesiunea în 2023 şi să înregistreze o creştere reală a PIB. Presiunile inflaţioniste sunt aşteptate să se reducă în 2023, la fel şi deficitele de cont curent, beneficiind de inversarea tendinţei preţurilor la energie. Similar, balanţele fiscale ar urma să se consolideze după deficitele bugetare semnificative din 2022.

Pe acest fundal, Erste Group se aşteaptă la o rentabilitate a capitalului tangibil (ROTE) de peste 15%, comparativ cu ţinta anterioară cuprinsă între 13% şi 15%. În consecinţă, Erste Group mizează pe un dividend de 2,70 euro pe acţiune pentru anul fiscal 2023.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 319 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 40% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless).

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...