Grupul Etex a finalizat preluarea expertului în izolație URSA

Etex, producător global de materiale de construcții și pionier în domeniul construcțiilor ușoare, își îmbogățește gama de produse și soluții oferite clienților prin achiziția URSA, lider european pe piața de vată minerală de sticlă și extrudat de polistiren, informează cele două companii prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - J, 21 iul. 2022, 19:30
Grupul Etex a finalizat preluarea expertului în izolație URSA

Prin adăugarea URSA în portofoliu, Etex își extinde capacitatea de a oferi soluții și materiale pentru construcția de spații de locuit mai sigure, sustenabile și inteligente.

“Brandul URSA oferă o gamă largă de soluții de izolare pentru anveloparea clădirilor, dar și tavane și pereți despărțitori pentru interioare. URSA împărtășește multe dintre valorile Etex, inclusiv sustenabilitatea, eficiența modelului de afaceri , management și echipe puternice și implicate.

Produsele și soluțiile Etex și URSA abordează unele dintre megatendințele momentului cu impact asupra lumii noastre, în special încălzirea climatică și deficitul de resurse”, a declarat Jochen Friedrichs (foto), CEO al URSA și noul sef al Diviziei de Izolații la Etex.

“URSA este un brand cu notorietate pe piața materialelor de construcții care aduce valoare adăugată portofoliului nostru, alături de Siniat, Promat și Equitone. Această achiziție răspunde cerințelor din ce în ce mai complexe ale piețelor, în special din zona Europei de Sud-Est, unde sunt solicitate oferte complet integrate.

În următoarea perioadă, alături de colegii de la URSA, ne vom concentra pe a identifica cele mai bune variante de a răspunde acestor nevoi. Sustenabilitatea este o direcție strategică pentru Etex, iar noi ne vom concentra eforturile pentru a continua să oferim produse sustenabile și performante clienților noștri”, a declarat Andrei Popa, Country Sales Manager Romania & SEE Etex Siniat Building Performance.

Materialele de izolare joacă un rol esențial în vederea obținerii eficienței energetice, un deziderat la nivelul continentului european unde doar 25% dintre clădiri sunt eficiente energetic. Odată cu URSA, Etex adaugă o a cincea tehnologie portofoliului său și confirmă ambiția grupului de a deveni jucător global pe piața materialelor de construcții ușoare si sustenabile. Tranzacția a fost inițiată la începutul anului și a fost finalizată la începutul lunii iunie.

 

Despre Grupul Etex

Etex este un producător global de materiale de construcții și un pionier în domeniul construcțiilor ușoare. Etex dorește să inspire oamenii din întreaga lume să construiască spații de locuit care să fie din ce în ce mai sigure, durabile, inteligente și frumoase.

Înființată în 1905, cu sediul central în Zaventem, Belgia, Etex este o companie de familie cu peste 13.500 de angajați la nivel global. Aceasta operează peste 140 de unități în 45 de țări și a înregistrat venituri de 3,0 miliarde de euro și un REBITDA de 570 de milioane de euro în 2021. Etex încurajează o cultură de colaborare și grijă, un spirit de pionierat și o pasiune de a face mereu mai bine pentru clienții săi.

Etex are cinci centre de cercetare și dezvoltare care sprijină cinci divizii globale:

Building Performance: soluții pentru construcții uscate, inclusiv plăci de gips-carton și plăci de fibrociment, tencuieli și produse formulate, protecție pasivă împotriva incendiilor și produse asociate;
Exteriors: o gamă de materiale estetice din fibrociment pentru utilizare în agricultură, arhitectură și exteriorul rezidențial;
Industry: produse de protecție împotriva incendiilor și de izolare de înaltă performanță pentru industria construcțiilor și OEM (Original Equipment Manufacturer);
Insulation: vată minerală de sticlă și polistiren extrudat (XPS) pentru izolare termică și acustică;
New Ways: soluții modulare offsite de înaltă tehnologie bazate pe cadre din lemn și oțel.

Portofoliul global al Etex include mărci comerciale de top precum Cedral, Durlock, Equitone, Eternit, Gyplac, Kalsi, Pladur, Promat, Siniat, Superboard și URSA.

Te-ar mai putea interesa și
AUR propune ca 2026 să fie „anul Americii în România”
AUR propune ca 2026 să fie „anul Americii în România”
Grupul parlamentar AUR a iniţiat recent o propunere legislativă pentru sărbătorirea în România a celor 250 de ani de independenţă a SUA, sub forma "anului Americii în România". ...
Azomureș trimite sute de angajați în șomaj tehnic și reduce sau oprește și mentenanța combinatului chimic, 2.500 de oameni vor fi afectați. Motivul: Romgaz nu a făcut așteptata ofertă de preluare
Azomureș trimite sute de angajați în șomaj tehnic și reduce sau oprește și mentenanța combinatului chimic, 2.500 ...
Azomureș, singura platformă din România pregătită operațional pentru producția de îngrășăminte, anunță astăzi ...
Bitcoin nu reușește să depășească pragul de 94.000 de dolari și rămâne într-un interval limitat
Bitcoin nu reușește să depășească pragul de 94.000 de dolari și rămâne într-un interval limitat
În ciuda unei creșteri a prețului săptămâna trecută, bitcoin nu a reușit să depășească pragul de 94.000 de dolari ...
Prețul spot al energiei electrice a explodat în România, pe fondul gerului – peste 400 de euro/MWh mâine seară. Prețuri mari și în Europa, mai ales în est
Prețul spot al energiei electrice a explodat în România, pe fondul gerului – peste 400 de euro/MWh mâine seară. Prețuri ...
Prețurile din piața pentru a doua zi de energie electrică din România sunt de două ori și jumătate mai mari față ...