Grupul german Rheinmetall este pregătit să livreze Ucrainei 50 de tancuri Leopard 1

11 04. 2022
800px-Leopard_1_tank_at_Bovington_Tankfest_2009

Rheinmetall ar putea livra primele tancuri în şase săptămâni şi pe celelalte în următoarele trei luni, dacă primeşte acordul din partea guvernului german, a declarat directorul societăţii, Armin Papperger.

Acesta a apreciat că militarii ucraineni au nevoie de câteva zile de instrucţie pentru a folosi tancul Leopard 1, cu condiţia să dispună deja de pregătire militară. Tancul Leopard 1 este predecesorul tancului Leopard 2 aflat în prezent în dotarea armatei germane. Mai multe ţări au încheiat cu compania Rheinmetall contracte de modernizare a tancurilor Leopard 1.

De la începerea invaziei ruse asupra Ucrainei, aceasta din urmă a primit din partea SUA şi a aliaţilor săi peste 60.000 de rachete antitanc şi peste 25.000 de rachete antiaeriene, a anunţat săptămâna trecută şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley.

Dar Ucraina cere să primească şi mai mult arme occidentale, inclusiv tancuri, insistând că are nevoie de acestea pentru a face faţă unei ofensive majore a trupelor ruse aşteptată în Donbas, regiune pe care Moscova se concentrează acum după ce şi-a retras trupele din nordul Ucrainei.

Însă unii politicieni occidentali cred că instruirea militarilor ucraineni pentru folosirea armelor occidentale ar dura prea mult timp, considerând astfel mai utilă facilitarea furnizării unor echipamente de producţie sovietică cu care armata ucraineană este deja familiarizată.

Totuşi, publicaţia Handelsblatt susţine că unii politicieni din coaliţia de guvernare de la Berlin sunt deschişi unei posibile livrări de tancuri Leopard către Ucraina. ”Pentru Leopard 1 este nevoie de o instruire puţin mai intensivă. Dar dacă ucrainenii doresc tancul, atunci trebuie găsită o soluţie”, a declarat Marcus Faber, reprezentant al Partidului Liberal Democrat.

La rândul său, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat luni că armele germane trebuie livrate rapid Ucrainei, întrucât atacul Rusiei în est este iminent.

După declanşarea invaziei ruse, Germania a renunţat la politica sa postbelică de a nu trimite arme în zone de conflict şi a oferit Ucrainei rachete şi arme antitanc.