Grupul MET, al treilea furnizor de energie din ţară, plănuieşte construcţia unei termocentrale pe gaze

Divizia din România a MET Holding, grup cu acţionariat ungar, are în plan construcţia unei termocentrale noi pe gaze, în ciclu combinat şi în cogenerare, şi analizează acum amplasamentul, având de ales între trei oraşe din România, ne-a declarat Petre Stroe, CEO al MET  România.
Mihai Nicuţ - mar, 18 sept. 2018, 12:21
Grupul MET, al treilea furnizor de energie din ţară, plănuieşte construcţia unei termocentrale pe gaze

“Intenţionăm să construim o centrală pe gaze, în ciclu combinat, în cogenerare, care să fie localizată lângă un consumator industrial de energie termică. Avem trei oraşe acum în analiză, Constanţa, Piteşti şi Drobeta-Turnu Severin. Trebuie să vedem amplasamentul. Avem deja studiile de prefezabilitate şi paramaterii tehnici”, spune Stroe.

Noua centrală va avea o putere instalată de 60 MW şi, potrivit lui Stroe, ţinta este ca ea să devină funcţională în doi ani de la acest moment. Cum investiţia este de circa 1 milion de euro/MW instalat la această capacitate, noua centrală va costa spre 60 de milioane de euro.

Stroe este de părere că în actualele condiţii, gazul va inunda piaţa iar centralele pe gaz sunt cele mai flexibile pentru asigura şi echilibrul sistemului şi, deşi strategia energetică a României mizează pe ele în dezvoltarea sistemului energetic, aceste centrale întîrzie să apară. În ceea ce priveşte MET, Stroe spune că o capacitate de generare pentru un furnizor mare de energie îi asigură acestuia un confort şi că o astfel de integrare pe verticală ar fi de dorit pentru furnizorii mari. Rămâne de văzut dacă board-ul MET va aproba investiţia, dar Stroe spune că România a crescut ca importanţă în strategia grupului, devenind a doua cea mai importantă piaţă.

MET Energy România a devenit al treilea furnizor concurenţial de energie din România, cu o cotă de piaţă de circa 10% şi 5.000 de puncte de consum,  după ce a achiziţionat, în acest an, afacerea locală a companiei germane RWE.

Filiala din România a grupului MET, activă la noi încă din 2009, vindea energie către 910 clienţi comerciali din România, printre care Pirelli, Carrefour şi Mega Image, la finalul anului trecut. Anterior, compania a achiziţionat un alt trader local, Repower, tranzacţie care a avut loc în 2016. Compania a fost controlată în trecut de grupul Mol, dar acum este deţinută în proporţie de 80% de Benjamin Lakatos, considerat de presă un apropiat al premierului ungar Viktor Orban. Restul de 20% este în posesia salariaţilor.

MET Group este prezent in 15 tari si cu activitate pe 28 de piete nationale de energie. Venitul consolidat la nivel de grup a fost de 7,59 miliarde euro in 2017. MET România Energy SA a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 528 de milioane de lei şi un profit de 20 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte centralele pe gaz în ciclu combinat, în România există o singura mare capacitate de acest fel, centrala Petrom de la Brazi, cu o putere instalată de 860 MW, care a fost pusă în funcţiune în 2011, după o investiţie de jumătate de miliard de euro. Romgaz construieşte acum la Iernut o centrală de acelaşi tip, cu o putere instalată de 430 MW, investiţie de aproape 269 de milioane de euro, care urmează să fie finalizată în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea aliaţilor săi pentru o potenţială confruntare cu Rusia, a afirmat Ministerul de Externe rus......
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, lângă București
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, ...
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță o nouă ...
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Corsica a făcut încă un pas către obiectivul autonomiei în cadrul Republicii Franceze: parlamentul regional de la Ajaccio ...
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul Otopeni
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul ...
CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ...