Nemţii de la Metro revin pe creştere în România. Premieră în ultimii trei ani

Metro Group a trecut la jumătatea anului de pe profit pe pierdere. Vânzările globale au fost însă în uşoară creştere, iar situaţia din România devine promiţătoare. Pentru prima dată în ultimii trei ani, magazinele din România au înregistrat o creştere a vânzărilor.
Economica.net - mar, 31 iul. 2012, 12:37
Nemţii de la Metro revin pe creştere în România. Premieră în ultimii trei ani

Metro Group, unul dintre cei mai mari actori pe piaţa retailului mondial, a raportat în prima jumătate a acestui an fiscal vânzări de 31,5 miliarde de euro, cu 2% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, informează un comunicat al companiei. Gigantul german a trecut însă de la un profit net de 54 de milioane de euro la o pierdere netă de  110 milioane de euro.

Ce fac în România

Prezenţi pe plan local cu divizia lor de hypermarketuri (real) şi cea de cash&carry (Metro), nemţii au avut o jumătate de an promiţătoare din punct de vedere al dinamicii vânzărilor. „Vânzările în termeni comparabili din România au revenit pe un trend ascendent după mai mult de trei ani”,  se arată în comunicat, fără a se specifica însă cifrele exacte. Grupul Metro deţine pe plan local 32 de magazine Metro Cash&Carry şi 24 de unităţi real.

Rezultate bune în Europa de Est

De altfel, Metro Group a avut rezultate pozitive din punct de vedere al vânzărilor în toată regiunea Europei de Est, de 2,5% în termeni comparabili, în ciuda unor condiţii macroeconomice dificile. Cele mai semnificative creşteri ale vânzărilor au fost raportate în zona Asia-Africa (27%), în timp ce în  Europa de Vest au scăzut cu 1,7%.

Cine vinde mai bine:real sau Metro

În perioada ianuarie-iunie 2012, vânzările Metro Cash&Carry au totalizat 15,2 miliarde de euro, cu 2,8% peste nivelul raportat în ianuarie-iunie 2011, creştere la care au contribuit în mare măsură cifrele pozitive din Europa de Est şi Asia. De asemenea, magazinele real din întreaga lume au vândut în prima jumătate a acestui an în valoare de 5,3 miliarde de euro, cu 0,1% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Din Grupul Metro mai fac parte şi brandurile Media-Saturn şi Galeria Kaufhof.

Planurile de business ale grupului

Pentru anul în curs, prioritatea numărul unu a grupului Metro se referă la creşterea vânzărilor, concomitent cu securizarea EBIT (venituri înainte de taxe). Astfel, compania este în proces de a investi peste 20 de milioane de euro pentru a reduce preţurile în magazinele Metro Cash&Carry, va reduce costurile la sediile centrale şi vor avea fuziuni ale unităţilor logistice.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...