Grupul PPC participă la proiectul european de cercetare SOLARIS, de creștere a eficienței fotovoltaicelor

Grupul PPC anunță că participă la proiectul european de cercetare SOLARIS (Acord de finanțare nr. 101146377), ce are ca scop dezvoltarea unor strategii de operare și întreținere mai eficiente, fiabile și profitabile pentru sistemele fotovoltaice din toată Europa.
Economica.net - J, 04 sept. 2025, 21:26
Grupul PPC participă la proiectul european de cercetare SOLARIS, de creștere a eficienței fotovoltaicelor

Proiectul este cofinanțat prin programul Horizon Europe, are o durată de patru ani (2024–2028) și este coordonat de Universitatea Tehnică din Danemarca (Danmarks Tekniske Universitet).

SOLARIS dezvoltă un set integrat de instrumente fizice și digitale care vor îmbunătăți prognozarea, vor crește performanța și vor sprijini mentenanța centralelor fotovoltaice. Obiectivul este de a crește eficiența și disponibilitatea centrelor, reducând în același timp costul energiei generate cu 10%.

Grupul PPC contribuie activ la proiect prin intermediul parcului fotovoltaic “Bitakos” de 2,6 MW din Kastro-Lykovouni, Grecia, pe are îl pune la dispoziția cercetătorilor pentru aplicarea practică și validarea soluțiilor SOLARIS în condiții reale de operare. În acest cadru, sunt colectate date meteorologice, măsurători ale depunerilor de praf cu ajutorul senzorilor, înregistrări ale producției de energie, caracteristici ale modulelor fotovoltaice, precum și informații despre procedurile de curățare și întreținere.

În același timp, Grupul PPC este responsabil de elaborarea strategiei de valorificare a proiectului, concentrându-se pe dezvoltarea de modele de afaceri și analize de piață, pentru a maximiza aplicarea și utilizarea comercială a rezultatelor SOLARIS. Rolul PPC presupune o cooperare strânsă și schimb de informații cu toți partenerii, în vederea creării de valoare adăugată pe baza rezultatelor generate de proiect.

Participarea la SOLARIS este aliniată cu strategia Grupului PPC de a valorifica instrumentele digitale și de a promova investițiile durabile în surse regenerabile de energie. Transformarea PPC într-un Grup Powertech include, printre altele, integrarea sistematică a inovației, creșterea capacității tehnologice și îmbunătățirea continuă a eficienței energetice. SOLARIS, împreună cu proiecte precum TWINVEST, RAIDO, DCFlex și XTRUST-6G, reprezintă pași importanți în această direcție, consolidând rolul PPC în tranziția energetică europeană.

 

Despre Grupul PPC

PPC este principalul Grup PowerTech din sud-estul Europei. Aflat în avangarda noii ere a electrificării, Grupul joacă un rol esențial în tranziția digitală a regiunii, prin investiții strategice în infrastructura energetică și tehnologică.

Transformarea Grupului PPC se bazează pe construirea unui portofoliu energetic curat și flexibil, prin investiții în surse regenerabile și eliminarea treptată a lignitului până în 2026. În paralel, Grupul modernizează rețeaua de distribuție a energiei electrice și plasează clientul în centrul strategiei sale comerciale.

În sectorul energetic, PPC operează ca o companie de utilități complet integrată. Cu unități de producție de energie în Grecia, Italia, România și Bulgaria, Grupul are o capacitate totală de 12,4 GW și produce anual 22 TWh de energie electrică. La sfârșitul primului trimestru din 2025, capacitatea instalată din surse regenerabile a atins 6,2 GW, în timp ce încă 3,7 GW se află în dezvoltare. PPC este cel mai mare furnizor de energie din Grecia și România, deservind peste 8,8 milioane de clienți și livrând anual 33 TWh de energie electrică, alături de un portofoliu extins de produse și servicii energetice.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...