Grupul XTB – profitul net a crescut cu 341%, până la 15,4 milioane euro, în trimestrul al treilea din 2020

Grupul XTB a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an un profit net de 15,4 milioane euro, în creştere cu 341% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când rezultatul net s-a situat la 3,6 milioane euro, potrivit rezultatelor preliminare ale grupului, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 28 oct. 2020, 09:11
Grupul XTB - profitul net a crescut cu 341%, până la 15,4 milioane euro, în trimestrul al treilea din 2020

Potrivit sursei citate, veniturile consolidate au crescut la 31,4 milioane euro, comparativ cu 14,1 milioane euro în acelaşi interval din 2019, în timp ce cheltuielile operaţionale s-au ridicat la 13,5 milioane euro faţă de 10,10 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, Grupul XTB a atras peste 21.000 de clienţi noi, comparativ cu 10.000 anul trecut (creştere anuală de 110,9%).

„În cel de-al treilea trimestru al anului 2020, Grupul XTB a continuat implementarea strategiei sale de vânzări şi marketing optimizate, incluzând o penetrare mai mare a pieţelor existente, introducerea graduală a noilor produse în oferta sa şi o extindere pe noi pieţe geografice. Aceste activităţi s-au tradus într-o creştere a veniturilor cu 129,1% y/y (31,4 milioane euro comparativ cu 14,1 milioane euro) şi a profitului net cu 341,1% y/y (15,4 milioane euro faţă de 3,6 milioane euro)”, se menţionează în comunicat.

În trimestrul al treilea din 2020, Grupul a înregistrat o creştere trimestrială a clienţilor noi cu 21.911, comparativ cu 10.424 în T3 2019, ceea ce înseamnă o creştere de 110,9%. Numărul mediu de clienţi activi a fost cel mai mare din istoria grupului şi s-a ridicat la 55 760; mai mare cu 98,2% faţă de perioada corespunzătoare din 2019.

Grupul XTB este constituit din mai multe companii printre care se numără şi unul dintre cei mai mari brokeri de FX & CFD, listaţi la bursă, din lume. Entităţile grupului XTB sunt reglementate de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC, KNF, ASF. Cu mai mult de 15 ani de experienţă în pieţele financiare, Grupul XTB oferă clienţilor săi de retail acces instant la mii de instrumente de pe cele mai importante pieţe financiare din lume. XTB este o companie de tip Fintech, ale cărei valori sunt încrederea, tehnologia şi suportul de calitate.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează cu privire la scandalul Epstein, a declarat marţi pentru AFP o sursă......
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru a alimenta Europa, zona României ar putea fi luată în calcul
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru ...
Un val de tranzacții și anunțuri recente sugerează că rezerve semnificative de gaze naturale se află în Platoul Ustyurt, ...
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în bombardarea infrastructurii civile din Iran
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite ...
Portugalia afirmă că a autorizat 76 de aterizări ale unor avioane militare americane la baza aeriană Lajes din Insulele ...
Mircea Lucescu a murit
Mircea Lucescu a murit
Mircea Luceascu a murit marți, 7 aprilie 2026, la ora 20.30, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar într-un ...