GTNF 2026: Viitorul politicilor privind tutunul, în centrul dezbaterilor de la Lisabona

25 09. 2026
IMG-20260924-WA0023

Conferința internațională anuală este dedicată inovației, evoluției cadrului de reglementare pentru produsele cu nicotină și conceptului de reducere a riscurilor asociate consumului de tutun. Tot mai prezent în dezbaterile dintre cercetători și experții în sănătate publică, acest concept se bazează pe dovezi științifice care arată că majoritatea riscurilor asociate fumatului sunt provocate de substanțele toxice rezultate în urma arderii tutunului, și nu de nicotină în sine.

Printre participanții la dezbateri s-a numărat și Kingsley Wheaton, Chief Corporate Officer al BAT, care a pledat pentru o abordare a reducerii riscurilor asociate consumului de tutun bazată pe dovezi științifice. În intervenția sa, acesta a subliniat că dezbaterile publice nu fac întotdeauna o distincție clară între nicotină și efectele nocive generate de arderea tutunului.

„Pericolul fumatului nu a fost niciodată faptul că oamenilor le place nicotina. Problema este că o obțin prin inhalarea produselor rezultate din combustie”, a declarat Wheaton.

În opinia sa, această perspectivă mută accentul de la eliminarea completă a nicotinei către reducerea ratei fumatului și a impactului acestuia asupra sănătății, prin încurajarea fumătorilor adulți care altfel ar continua să fumeze să opteze pentru alternative cu profil de risc redus.

La GTNF 2026, dezbaterile s-au concentrat pe modul în care inovația, știința și reglementarea pot contribui la reducerea ratei fumatului și la dezvoltarea unor politici publice bazate pe dovezi. Participanții au discutat, de asemenea, despre lecțiile oferite de piețele în care produsele care nu implică arderea tutunului au fost adoptate la scară largă și despre modul în care acestea ar putea influența viitoarele abordări de reglementare.

În intervenția sa, Kingsley Wheaton, Chief Corporate Officer al BAT, a susținut că politicile publice ar trebui să fie fundamentate pe dovezi științifice și pe o înțelegere clară a riscurilor comparative. Acesta a arătat că întrebarea relevantă nu este dacă un produs este complet lipsit de riscuri, ci cum se compară acesta cu continuarea fumatului și în ce măsură inovația poate contribui la reducerea ratei fumatului.

Accentul pus pe dovezi științifice, transparență și dialog informat se regăsește și în Omni™, platforma BAT dedicată științei și politicilor publice privind reducerea riscurilor asociate fumatului.

Disponibilă la www.asmokelessworld.com, ediția 2026 dezvoltă versiunea lansată în România anul trecut și reunește cele mai recente dovezi științifice, perspective de politici publice și studii de caz internaționale care explorează rolul inovației și al reglementării bazate pe dovezi în reducerea impactului negativ asociat fumatului.

Articol sustinut de BAT.