Guess Who are marjă de profit de 47% la firma sa Who Media

09 11. 2025
laurentiu mocanu guess who

Laureţiu Mocanu, cunoscut publicului sub numele de scenă Guess Who, deţine integral firma Who Media, potrivit răspunsului obţinut de Economica.net de la ONRC. Firma are activităţi de creaţie artistică.

Who Media a avut o cifră de afaceri netă de 520.168 de lei în anul 2024, cu 16% mai mică decât cea obţinută în anul 2023.
Profitul firmei deţinute integral de Laurenţiu Mocanu a ajuns la 247.608 lei în anul 2024 şi este cu 31% mai mic decât cel realizat în anul 2023, potrivit bilanţurilor comparate de Economica.net. Firma a avut un singur salariat în 2024 şi în 2023.

Who Media are marjă de profit net de 47,6% în anul 2024, cu peste 10 puncte procentuale mai mică decât cea realizată în anul 2023, arată calculele Economica.net pe baza bilanţurilor societăţii.

Mocanu şi Mircea Gabriel Ştefan deţin în cote egale firma Who Music, arată datele obţinute de Economica.net de la ONRC.

Laurenţiu Mocanu şi Dragoş George Nichifor deţin tot în cote egale Okapi Sound. Firma are activităţi de creaţie artistică, potrivit informaţiilor primite de Economica.net de la ONRC.

Sursă foto: captură de pe YouTube.