Guvernul american face încercări să obțină acces la informații despre studenții străini de la Harvard

Guvernul american a recurs miercuri la o ordonanță pentru a încerca să obțină documente interne de la Universitatea Harvard cu privire la studenții străini suspectați că au participat la manifestații pro-palestiniene, informează AFP și Agerpres.
AGERPRES - J, 10 iul. 2025, 07:30
Guvernul american face încercări să obțină acces la informații despre studenții străini de la Harvard

După revenirea sa la putere, Donald Trump a declanșat oofensivă contra unor universități pe care el le acuză de antisemitism, pentru că nu au protejat studenții evrei sau israelieni în timpul unor manifestații pro-palestiniene sau în favoarea unui armistițiu în Fâșia Gaza.

La sfârșitul lui mai, secretarul pentru securitate internă al SUA, Kristi Neom, a revocat certificarea Universității Harvard din programul Sevis (Student and Exchange Visitor), principalul sistem prin care studenții străini sunt autorizați să studieze în SUA. Conducerea Universității Harvard a contestat această decizie în justiție și a obținut o suspendare.

Miercuri însă administrația Trump a revenit la acuzații, anunțând o ordonanță contra Harvard pentru a forța universitatea să predea Poliției pentru Imigrație (ICE) documentele pertinente din ultimii cinci ani cu privire la studenții săi străini.

„La fel ca alte universități, Harvard a permis studenților străini să abuzeze de privilegii legate de viza lor și să susțină violența și terorismul în campus. Dacă Harvard nu apără interesele studenților săi, o vom face noi”, a declarat într-un comunicat Tricia McLaughlin, o purtătoare de cuvânt al Departamentului de Securitate Internă.

„Noi optaserăm pentru o abordare suplă cu Harvard. Acum, pentru că universitatea refuză să coopereze, noi vom face lucrurile în mod mai dur”, a adăugat ea.

Conducerea Harvard a calificat drept injustă cererea guvernului Trump și a denunțat o campanie de represalii contra unei universități care apără atât studenții, cât și principiile fundamentale.

Recent, administrația Trump a amenințat Harvard că îi va retrage acreditarea, o măsură ce ar avea drept efect privarea celei mai vechi universități americane, și de asemenea celei mai prestigioase, de orice subvenție federală.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cinci directori ai gigantului petrolier polonez ORLEN au fost reținuți de procurori pentru că ar fi scăzut prea mult prețul carburanților în benzinării
Cinci directori ai gigantului petrolier polonez ORLEN au fost reținuți de procurori pentru că ar fi scăzut prea mult ...
Cinci actuali și foști manageri ai companiei ORLEN au fost reținuți luni de ofițeri ai Agenției de Securitate Internă. Procuratura Națională a făcut anunțul marți, 7 octombrie, potrivit......
Bogdan Clipici, numit Regional Manager Bolt for Business. Supervizează creșterea serviciilor corporate în România, Polonia și Ucraina
Bogdan Clipici, numit Regional Manager Bolt for Business. Supervizează creșterea serviciilor corporate în România, Polonia ...
Bolt anunță că l-a numit pe Bogdan Clipici în funcția de Regional Manager pentru dezvoltarea ofertei companiei pentru ...
De ce prețul țițeiului nu scade sub 100 de dolari barilul, chiar dacă livrările din Orientul Mijlociu au fost reluate la nivelurile dinainte de începerea războiului
De ce prețul țițeiului nu scade sub 100 de dolari barilul, chiar dacă livrările din Orientul Mijlociu au fost reluate ...
Cotația țițeiului Brent se menține la peste 100 de dolari, în pofida reluării fluxurilor de țiței din Orientul Mijlociu. ...
Prima întâlnire dintre Luca Niculescu şi reprezentanţii PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)
Prima întâlnire dintre Luca Niculescu şi reprezentanţii PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)
Premierul desemnat Luca Niculescu l-a contactat pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, iar cel mai probabil prima întâlnire ...