Guvern: Măsuri privind norma didactică de predare la personalul de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preunivesitar

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, măsuri privind norma didactică de predare pentru personalul de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, începând cu anul şcolar 2025 - 2026.
AGERPRES - J, 28 aug. 2025, 17:13
Guvern: Măsuri privind norma didactică de predare la personalul de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preunivesitar

Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea adoptată în acest sens aprobă normele metodologice privind stabilirea degrevării de normă didactică de predare şi a obligaţiei de predare a personalului didactic de predare care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar de stat în anul şcolar 2025 – 2026.

„Actul normativ aduce o serie de clarificări ale cadrului legal privind norma didactică de predare pentru personalul de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, începând cu anul şcolar 2025 – 2026. Prin aceste norme se urmăreşte o mai bună definire a echilibrului între responsabilităţile administrative şi cele didactice ale acestui personal esenţial din sistemul educaţional”, menţionează sursa citată.

Executivul menţionează că normele se aplică directorilor şi directorilor adjuncţi ai unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi personalului din inspectoratele şcolare şi centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională.

Gradul de reducere a normei de predare va varia în funcţie de specificul funcţiei şi de mărimea/tipul unităţii de învăţământ, de la unităţi cu predare specializată, la unităţi cu mai puţine formaţiuni de studiu.

„De exemplu, directorii unităţilor de educaţie extraşcolară sau ai centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională vor avea o obligaţie de predare de 14 ore/săptămână. Directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat (grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale, liceale) vor avea obligaţii de predare care variază între 10 şi 20 de ore/săptămână, în funcţie de numărul de formaţiuni de studiu şi de structura unităţii. Directorii adjuncţi ai unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat vor avea o obligaţie de predare de 12 ore/săptămână”, precizează Guvernul.

De asemenea, personalul didactic de predare care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control în inspectoratele şcolare judeţene, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va avea o obligaţie de predare de 10 ore/săptămână.

Personalul didactic cu funcţii de conducere, îndrumare şi control nu poate desfăşura activităţi didactice remunerate prin plata cu ora. Există o singură excepţie, care permite aceste activităţi doar în unităţile de învăţământ din zone izolate sau dezavantajate, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, mai arată Guvernul.

Activităţile didactice pot fi efectuate doar dacă personalul are o normă didactică integrală, conform normelor aprobate de Ministerul Educaţiei, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...