Guvern prelungeşte schema de ajutor pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil de transportatori

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, prelungirea, până la sfârşitul acestui an, a schemei de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la motorină prin compensarea parţială a accizei la motorina utilizată drept combustibil de motor de către operatorii de transport.
AGERPRES - vin, 13 mart. 2026, 08:08
Guvern prelungeşte schema de ajutor pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil de transportatori

Potrivit unui comunicat al Executivului, peste 6.200 de operatori economici pot beneficia de acest ajutor pentru motorina cumpărată până la 31 decembrie 2026, sub formă de grant, de la data intrării în vigoare a hotărârii aprobate joi de Guvern până la 30 aprilie 2027, scrie Agerpres.

Schema de ajutor de stat este în valoare de peste 650 de milioane de lei.

Măsura are în vedere continuarea susţinerii mediului de afaceri, în actualul context generat de creşterea preţului la motorină, sprijinirea firmelor de transport pentru a reduce impactul fluctuaţiilor preţului motorinei asupra costurilor de operare, menţinerea competitivităţii operatorilor români şi asigurarea continuităţii serviciilor de transport, precizează Guvernul.

De asemenea, se vizează limitarea efectelor negative ale volatilităţii pieţelor internaţionale de energie.

Compensarea creşterii preţului la motorină prin compensarea parţială a accizei se acordă astfel:
* pentru motorina achiziţionată în intervalul 1 octombrie 2025 – 31 decembrie 2025 – 40 de bani pe litru
* pentru motorina achiziţionată în intervalul 1 ianuarie 2026 – 31 martie 2026 – 65 de bani pe litru
* pentru motorina achiziţionată în intervalul 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026 – 85 de bani pe litru
* pentru motorina achiziţionată în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026 există şi o valoare de 1.954,29 lei la 1.000 de litri.

Plăţile se fac din bugetul Ministerului Finanţelor, în limita bugetului alocat schemei.

Firmele trebuie să aibă un cont special la Trezorerie pentru subvenţii şi transferuri, ca să primească banii, arată Guvernul.

Ministerul Finanţelor şi Ministerul Transporturilor vor analiza trimestrial condiţiile pieţei şi contextul economic şi pot modifica valoarea ajutorului de stat.

Cererile aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a hotărârii aprobate se vor soluţiona conform regulilor vechi.

Sintagma „compensarea creşterii accizei la motorină” din Hotărârea Guvernului nr. 1094/2025 se înlocuieşte cu „compensarea creşterii preţului la motorină prin compensarea parţială a accizei”, mai arată comunicatul Executivului.

Te-ar mai putea interesa și
O legendă a modei intră în ţara noastră – VOGUE România, cea mai nouă ediţie internaţională a emblematicului brand
O legendă a modei intră în ţara noastră – VOGUE România, cea mai nouă ediţie internaţională a emblematicului brand
În parteneriat cu AEMME Publishing, Vogue își va lansa cea de-a 29-a ediție în primăvara anului 2027....
Tezaurul pierdut al României. Ce pregăteşte BNR – Strategia lui Isărescu pentru aurul românesc din Rusia
Tezaurul pierdut al României. Ce pregăteşte BNR – Strategia lui Isărescu pentru aurul românesc din Rusia
Banca Naţională a României (BNR) va înainta autorităţilor un memorandum prin care va propune o nouă strategie în ...
De ce tot mai multe companii aleg IVECO DAILY pentru flotele lor
De ce tot mai multe companii aleg IVECO DAILY pentru flotele lor
Într-un context economic în care eficiența operațională și controlul costurilor devin priorități pentru orice companie, ...
Pariul pe inteligenţa artificială – Indicele S&P 500 ar putea înregistra o creştere de 13,2% a profiturilor, în T1, evoluţie susţinută de Big Tech (Freedom24)
Pariul pe inteligenţa artificială – Indicele S&P 500 ar putea înregistra o creştere de 13,2% a profiturilor, ...
Indicele S&P 500 este estimat să înregistreze o creştere a profiturilor de 13,2%, în primul trimestru al acestui an, ...