Guvern: România a încasat în ianuarie-iulie peste 1,46 miliarde euro de la CE din Fondul de Coeziune

Economica.net
29 08. 2013
euro_multi_34744100

„Astfel, Comisia Europeană a rambursat României fonduri în valoare de peste 1,46 miliarde de euro în primele şapte luni ale acestui an, adică echivalentul a aproximativ 6,5 miliarde de lei. În luna iulie a.c., valoarea fondurilor structurale şi de coeziune rambursate de Comisie a fost de peste 730 de milioane de euro”, detaliază sursa citată.

Beneficiari ai fondurilor europene sunt şi în sectorul privat – companii, ONG-uri – şi în sectorul public: administraţie publică centrală şi locală, adaugă Executivul.

În bugetul general consolidat se includ doar sumele aferente sectorului public.

„Sectorul public a încasat 876 milioane euro (aproximativ 3,8 miliarde lei) – suma reflectată în datele publicate de MFP privind execuţia bugetară pe primele 7 luni. Diferenţa până la 1,46 miliarde euro a fost încasată de sectorul privat”, se arată în comunicatul Guvernului.

Sumele aferente sectorului privat se regăsesc în situaţiile financiare ale acestuia, precum şi în balanţa de plăţi a României, şi nu în bugetul general consolidat, subliniază Executivul.

„Mai mult, până la 28 august 2013 sectorul privat a încasat suplimentar de la Comisia Europeană peste 1,1 miliarde euro pentru agricultură”, se mai arată în comunicatul de presă.

Precizările vin în replică la unele critici faţă de modul în care Guvernul gestionează problemele economice.

„Înainte de a confunda sectorul public cu sectorul privat şi de a induce în eroare opinia publică, este bine să fie cunoscute regulile europene de raportare”, mai afirmă Executivul.