Guvern: Termenul de implementare a sprijinului pentru persoanele vulnerabile pentru achiziţionarea repartitoarelor – prorogat până la 31 decembrie

Guvernul a aprobat, vineri, ordonanţa de urgenţă prin care se prorogă până la 31 decembrie 2024 termenul de implementare a sprijinului acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul centralizat.
AGERPRES - vin, 21 iun. 2024, 14:32
Guvern: Termenul de implementare a sprijinului pentru persoanele vulnerabile pentru achiziţionarea repartitoarelor - prorogat până la 31 decembrie

Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.

Ordonanţa prevede prorogarea până la 31 decembrie 2024 a termenului de implementare a sprijinului acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice.

Conform sursei citate, termenul pentru acordarea acestui ajutor a fost stabilit iniţial pentru luna aprilie, apoi amânat până pe 31 august 2024.

Totodată, actul normativ mai stabileşte instituţiile responsabile, precum şi modul de implementare a sprijinului.

„Astfel, se propune ca unitatea de implementare a sprijinului constând în compensarea costului aferent acestui sprijin să fie structura de specialitate din cadrul Ministerului Energiei”, mai menţionează Guvernul.

Aceste sprijin pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică este finanţat din Fondul pentru Modernizare.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...