Guvernele țărilor din zona euro au ajuns la o înțelegere pentru acordarea de împrumuturi ieftine statelor afectate de criză

Economica.net
08 05. 2020
ecofin_41096100

„Toţi au fost de acord. Programul poate fi folosit până la finalul lui 2022”, susţin sursele.

Împrumuturile vor fi acordate prin Mecanismul European de Stabilitate (ESM – fondul de salvare al zonei euro) şi vor avea scadenţa la zece ani, precizează sursele.

Spriijnul oferit guvernelor în contextul pandemiei de coronavirus este principalul subiect pe agenda videoconferinţei Eurogrupului, alături de cele mai recente prognoze ale Comisiei Europene.

Discuţiile de vineri ale miniştrilor de Finanţe din zona euro vin la o zi după ce Executivul comunitar a dat publicităţii previziunile sale de primăvară, conform cărora economia UE va cunoaşte în acest an o recesiune de proporţii istorice.

ESM dispune de o putere de peste 400 miliarde de euro şi are drept sarcină principală salvarea ţărilor care şi-au pierdut capacitatea de a se împrumuta de pe pieţe, ceea ce nu este cazul în prezent. Însă, Mecanismul European de Stabilitate poate oferi de asemenea ţărilor care solicită o garanţie de împrumut, adică o sumă importantă care în principiu nu va fi utilizată, dar care trimite un semnal pentru a linişti pieţele.