Guvernul a adoptat măsura care uniformizează regulile de călătorie între statele UE. Certificatul verde e valabil 270 de zile pentru două doze, după care e obligatoriu boosterul

Guvernul a adoptat reglementarea care uniformizează regulile de călătorie în interiorul UE, a anunţat, joi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, care a precizat că, pentru a beneficia de certificatul digital european COVID-19, nu trebuie să fi trecut 270 de zile de la efectuarea schemei complete de vaccinare sau este necesară administrarea dozei booster.
AGERPRES - J, 03 feb. 2022, 21:25
Guvernul a adoptat măsura care uniformizează regulile de călătorie între statele UE. Certificatul verde e valabil 270 de zile pentru două doze, după care e obligatoriu boosterul

„Actul normativ adoptat astăzi se referă la punerea în aplicare a Deciziei Uniunii Europene 1073/2021 care vizează specificaţiile tehnice de implementare a Regulamentului european 953 din 2021. Practic, acest act transpune şi în România aplicarea acestei reglementări care va fi valabilă şi pentru celelalte state membre pentru călătorii. Vorbim aici şi de Spaţiul Economic European şi de Confederaţia Elveţiană. Certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei de booster, dacă de la încheierea schemei de vaccinare complete au trecut mai mult de 270 de zile”, a explicat Baciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a amintit că, până în prezent, cei aproape 500 de milioane de cetăţeni europeni, când călătoreau dintr-un stat în altul, trebuiau să respecte diverse reguli stabilite de fiecare ţară, iar pentru a exista o decizie uniformă şi pentru a elimina aceste procese birocratice nenecesare s-a hotărât să se adopte o măsură unitară.

„Acest lucru a fost adoptat printr-o decizie la nivel european şi astăzi a fost adoptat şi în România şi vizează următorul aspect: dacă avem schemă completă de vaccinare şi nu au trecut mai mult de 270 de zile de la data celei de-a doua doze, atunci putem să mergem pur şi simplu, este valid în acest fel. Dacă au trecut mai mult de 270 de zile de la cea de-a doua doză, atunci este necesară administrarea unei doze booster. Însă, vreau să fac un comentariu extrem de important, acest lucru vizează numai partea de călătorii în interiorul comunităţii europene, nu se adresează regulilor existente şi felului în care funcţionează societatea în interiorul statelor membre, incluzând aici şi România”, a indicat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Potrivit lui Baciu, actul normativ adoptat de Executiv prelungeşte, totodată, valabilitatea certificatelor digitale europene COVID-19 până la 31 decembrie 2022.

„Mai există o prevedere care, de fapt, se adresează cadrului naţional, prin care se prelungeşte perioada de valabilitate a certificatelor digitale europene privind COVID-19 de la 30 iunie 2022, cât este în momentul de faţă, până la 31 decembrie 2022 şi prevede eliberarea la cerere a unui nou certificat după fiecare doză suplimentară de vaccin efectuată. Această menţiune nu este în completare şi nu este în asociere cu prima chestiune. (…) Certificatul digital european va fi folosit în continuare în interiorul UE. Când a fost acesta adoptat, a avut o perioadă de valabilitate stabilită din prima la un an de zile, termen care expiră pe 30 iunie 2022, şi pentru a putea avea timp necesar pentru a vedea şi adapta măsurile la situaţia epidemiologică s-a decis prelungirea până la 31 decembrie 2022 a perioadei de valabilitate pentru certificatele pe care le folosim în România”, a precizat Baciu.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze zboruri sau să introducă suprataxe de combustibil în această vară,......
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 ...
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers și One Lake District rămân valabile
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers ...
Dezvoltatorul One United Properties a primit decizii favorabile de la Curtea de Apel în două procese în care Primăria ...
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în cadrul Congresului Anti-Aging 2026
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în ...
World Estetix Distribution a participat la cea de-a 18-a ediție a Congresului de Medicină Estetică, Anti-Aging și Dermatologie ...