Guvernul a aprobat bugetul Poștei Române. Numărul de personal estimat la sfârșitul anului este de 20.500 de angajați

Guvernul a aprobat, joi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Compania Naţională 'Poşta Română' S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.
AGERPRES - J, 22 mai 2025, 19:14
Guvernul a aprobat bugetul Poștei Române. Numărul de personal estimat la sfârșitul anului este de 20.500 de angajați

Potrivit unui comunicat al Executivului, Compania Naţională „Poşta Română” a parcurs în ultimii ani „un amplu proces de restructurare şi eficientizare operaţională”, iar bugetul pe anul 2025 „reflectă priorităţile companiei privind modernizarea infrastructurii logistice, digitalizarea serviciilor şi recâştigarea competitivităţii pe piaţa de curierat”.

Astfel, pentru anul 2025, operatorul naţional poştal estimează venituri totale în valoare de 1,919 miliarde de lei, în creştere cu 7,6% faţă de nivelul preliminat al anului 2024.

De asemenea, cheltuielile totale prognozate sunt în sumă de 1,884 de miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de nivelul preliminat la finalul anului 2024, mai arată sursa citată.

„Nivelul şi structura cheltuielilor au fost estimate în funcţie de necesarul de materii prime, materiale, energie, apă, servicii şi lucrări, contribuţiile legale aferente drepturilor salariale, cheltuielile cu taxele şi impozitele”, menţionează Executivul.

Se estimează o creştere a cheltuielilor salariale de 6,31% faţă de nivelul aprobat al anului 2024, iar numărul de personal estimat la finalul anului 2025 va fi de 20.500.

„Rezultatul brut estimat este în sumă de 34,56 de milioane de lei, iar cheltuielile pentru investiţii sunt prevăzute la nivelul 146,287 de milioane de lei. Compania nu prevede plăţi restante pentru anul 2025”, mai menţionează Guvernul.

Te-ar mai putea interesa și
Germania vrea rachetele americane Typhon cu rază lungă de acţiune
Germania vrea rachetele americane Typhon cu rază lungă de acţiune
Germania încearcă să achiziţioneze sistemul de rachete cu rază lungă de acţiune Typhon de la Statele Unite, pentru a-şi consolida capacităţile de descurajare, a afirmat ministrul apărării......
Nvidia vrea să reia vânzările cipului său AI H2O către China
Nvidia vrea să reia vânzările cipului său AI H2O către China
Nvidia a anunțat că intenționează să reia vânzările cipului său de inteligență artificială H20 către China, la ...
Marea Britanie anunță reluarea subvenționării achiziției de mașini electrice
Marea Britanie anunță reluarea subvenționării achiziției de mașini electrice
La trei ani după ce a oprit subvenționarea achizițiilor de mașini electrice, Marea Britanie revine asupra deciziei și ...
Guvernul Bolojan aruncă o altă „bombă”. Schimbări majore pentru procedura de insolvenţă – Profit.ro
Guvernul Bolojan aruncă o altă „bombă”. Schimbări majore pentru procedura de insolvenţă – Profit.ro
Schimbări mari pentru procedura insolvenţei. Guvernul Bolojan pregăteşte măsuri importante pentru a descuraja utilizarea ...