Guvernul a aprobat distribuţia bugetului către coordonatorii de reformă şi/sau investiţii pe PNRR revizuit

20 08. 2026
guvern Guvernul

„Actul normativ aprobă distribuţia bugetului către coordonatorii de reformă şi/sau investiţii, conform ajustărilor de ţinte şi jaloane ale PNRR, aşa cum au fost aprobate prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului UE din 5 august 2026, ca urmare a faptului că PNRR nu mai este parţial realizabil din cauza unor circumstanţe obiective”, a precizat Executivul, conform Agerpres.

Ca urmare, se impune punerea în executare a noului cadru financiar, în condiţiile în care termenul de finalizare a PNRR este 31 august 2026.

Prin Hotărârea Guvernului, se creează condiţiile ca fiecare coordonator de reforme şi/sau investiţii să încheie PNRR în termenul limită, se explică într-un comunicat al Executivului.

Revizuirea PNRR a avut în vedere 94 de măsuri. Acestea au fost modificate, eliminate sau nou introduse, după cum urmează:

– 68 de măsuri au fost modificate pentru a implementa alternative mai bune care permit reducerea sarcinii administrative şi simplificarea deciziei de punere în aplicare a Consiliului, atingând în acelaşi timp obiectivele măsurilor respective;

– 23 de măsuri nu mai pot fi atinse ca urmare a unor circumstanţe obiective, a unor întârzieri semnificative ale constructorilor sau a altor măsuri ce au afectat progresul în implementare, prin urmare au fost ajustate corespunzător;

– trei măsuri ce nu mai pot fi realizate au fost eliminate;

– două măsuri au avut majorare de buget alocat ca urmare a progresului în implementare înregistrat;

– patru măsuri noi au fost adăugate pentru a utiliza resursele eliberate.

Suma aferentă implementării PNRR revizuit este de 20.106.860.700 euro, din care componenta de asistenţă financiară nerambursabilă rămâne la 13.566.055.514 euro, iar componenta de împrumut revizuită este de 6.540.805.186 euro, a amintit Guvernul.