Guvernul a aprobat ordonanța de urgență privind programul de apărare SAFE, pentru ca România să poată semna contracte de achiziții de armament până la 30 mai 2026
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/05/guvern-659490-747x420.jpg)
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa de urgenţă aprobată modifică şi completează OUG 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Instrumentului „Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, „pentru a asigura implementarea rapidă şi eficientă a Planului naţional de investiţii pentru industria europeană de apărare”.
„Principalele schimbări vizează completarea cadrului instituţional, financiar şi procedural, astfel încât România să poată semna contractele de achiziţii până la termenul limită de 30 mai 2026, fără blocaje administrative sau bugetare”, arată sursa citată.
În acest sens, Ministerul Finanţelor primeşte atribuţii extinse privind gestionarea financiară a programului SAFE.
„Acesta semnează acordul de împrumut şi acordul operaţional cu Comisia Europeană, administrează fluxurile financiare şi tragerile din împrumut, inclusiv prefinanţarea, şi asigură evidenţa şi utilizarea fondurilor în conformitate cu regulile privind datoria publică. Totodată, Ministerul Finanţelor coordonează mecanismele de control financiar şi centralizează raportările privind justificarea cheltuielilor pe întreaga durată a implementării Planului”, mai precizează Executivul.
De asemenea, prin actul normativ se introduce instrumentul „acordului de cooperare”, care reglementează „obligaţiile industriale de cooperare economică, iar recepţia produselor este condiţionată de îndeplinirea acestor obligaţii, certificate înainte de livrare”.
„Acest mecanism asigură că investiţiile nu se opresc la achiziţii punctuale, ci generează efecte reale în economie, locuri de muncă şi dezvoltarea capacităţilor industriale în România”, a menţionat Guvernul.
„În ansamblu, modificările consolidează capacitatea administrativă a statului de a absorbi finanţarea europeană şi de a implementa rapid proiectele de înzestrare şi dezvoltare industrială în domeniul apărării şi securităţii naţionale”, arată Guvernul.
Actul normativ introduce o serie de modificări referitoare la implementarea PNRR în România.
Astfel, se introduce posibilitatea prelungirii duratei contractelor, deciziilor şi ordinelor de finanţare până la 31 august 2026, printr-un mecanism simplificat de notificare.
Această procedură elimină birocraţia asociată încheierii actelor adiţionale, asigurând în acelaşi timp verificarea şi validarea de către coordonatorii de reformă sau investiţii, cu un termen de răspuns de 5 zile lucrătoare, iar lipsa unui răspuns produce aprobare tacită, se mai arată în comunicat.
Pentru programele mari – Valul renovării, Fondul local şi Educaţie, prelungirea se realizează prin notificare de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, folosind platforma sa informatică, evitând astfel procesarea individuală a mii de solicitări.
Totodată, se prevede ca agenţiile de dezvoltare regională să monitorizeze tehnic progresului fizic al investiţiilor, la solicitarea MIPE, dar strict conform instrucţiunilor coordonatorului naţional.
„Prin aceste modificări se urmăreşte simplificarea procedurilor administrative, creşterea predictibilităţii şi a siguranţei fluxurilor financiare, precum şi asigurarea implementării proiectelor PNRR până la termenul limită din 2026”, a mai menţionat Guvernul.