Guvernul a aprobat un ajutor financiar în limita a 309.500 de euro pentru depozitarea privată a cărnii de porc

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, acordarea unui ajutor financiar în limita sumei de 309.500 de euro pentru depozitarea privată a cărnii de porc, potrivit unui comunicat al Executivului.
Economica.net - J, 02 iun. 2016, 08:30
Guvernul a aprobat un ajutor financiar în limita a 309.500 de euro pentru depozitarea privată a cărnii de porc

Conform sursei citate, ajutorul se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA şi se prefinanţează din sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 din venituri din privatizare.

De respectivul ajutor financiar beneficiază persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale şi/sau persoanele juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia europeană în domeniu, precizează Guvernul.

Executivul mai spune că ajutorul se acordă pentru cererile depuse începând cu 4 ianuarie 2016. Cererile se raportează la o perioadă de depozitare de 90, 120 şi 150 de zile. Fiecare cerere trebuie să se refere doar la una dintre categoriile de produse aflate în Anexă, care face parte din hotărâre, şi trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puţin 10 tone de produse dezosate şi cel puţin 15 tone pentru celelalte produse. După aprobarea cererii, plata se va face în contul beneficiarului, în termen de 5 zile de la alimentarea contului APIA cu suma solicitată şi aprobată.

Sprijinul financiar se implementează de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi reţeaua sa teritorială.

De asemenea, APIA va pune la dispoziţia solicitanţilor formularistica şi documentaţia necesare aplicării corecte a măsurii de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc şi va elabora metodologia de aplicare a măsurii şi ghidul solicitantului. Acestea vor fi afişate pe site-ul oficial al APIA, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a discutat luni, la Jeddah, despre evoluţiile din regiune cu şeful Comandamentului central american pentru......
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii ...
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia Legii falimentului, ca parte a ...