Guvernul a decis care sunt primele companii de stat care intră în procesul de analiză și reformă. E vorba de 17 societăți, printre care: Tarom, Metrorex, CFR Călători și Elcen

05 12. 2025
elcen 67584394576584934857894

„Legat de memorandumul privind reforma companiilor de stat. Am făcut o analiză în săptămânile trecute, avem nu doar nişte angajamente prin accesarea programelor europene, deci nu doar jaloane din PNRR, ci avem un interes legitim ca marile companii de stat să fie cât mai bine administrate. Prin memorandumul care a fost aprobat astăzi se definesc cu claritate rolurile instituţiilor care sunt implicate, în aşa fel încât, după parcurgerea tuturor perioadelor, să putem spune care dintre aceste companii vor fi listate suplimentar la bursă, care vor fi menţinute în activitate, cu, sigur, reformele care sunt necesare în aşa fel încât să fie mai competitive, să ofere servicii mai bune, să nu aibă nevoie de subvenţii tot mai mari”, a explicat Bolojan, relatează Agerpres.

El a adăugat că urmează a se decide ce companii vor fi reorganizate prin fuziune, prin divizare, transformare sau care vor fi lichidate.

„Sunt un număr de 17 companii care au fost comunicate de către ministere în acest prim pachet”, a precizat premierul.

Potrivit prim-ministrului, luni dimineaţa va fi o primă şedinţă de evaluare.

„Luni dimineaţa vom avea o primă şedinţă şi există responsabil pe fiecare minister, pe fiecare autoritate tutelară, se va colabora cu agenţia care monitorizează performanţa, în aşa fel încât, de exemplu, în cursul anului viitor să nu mai avem situaţia pe care am întâlnit-o anul acesta în care bugetele erau aprobate în a doua jumătate a anului sau spre sfârşit de an, ci bugetele acestor companii să fie aprobate imediat după ce se aprobă bugetul de stat, deci în primul trimestru, să fie ţinte cât se poate de clare pentru responsabilii acestor companii şi un parcurs clar care să însemne măsuri fără echivoc pentru îmbunătăţirea performanţei acestora”, a afirmat Bolojan.

Conform unui comunicat al Executivului, memorandumul iniţiat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu şi aprobat de Guvern prevede, la propunerea ministerelor tutelare, lista primelor 17 întreprinderi publice centrale care vor fi supuse analizei Comitetului interministerial pentru reformă şi a definit mai clar rolul acestei structuri guvernamentale în ceea ce priveşte coordonarea, monitorizarea întregului proces de analiză, evaluare şi implementare a reformei întreprinderilor publice.

Cele 17 companii sunt: Societatea Electrocentrale Grup SA, Societatea Electrocentrale Bucureşti SA, Societatea OIL Terminal SA, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR SA), Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA, ROFERSPED SA – filială a CFR Marfă, CFR-IRLU SA – filială a CFR Marfă, Societatea de Administrare Active Feroviare SA, Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR SA, Societatea Naţională a Căilor Ferate Române – preinsolvenţă, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Societatea Telecomunicaţii CFR SA, Tipografica Filaret SA – filială a CNCFR SA, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, Societatea de Reparaţii Locomotive CFR-SCRL Braşov – filială a CFR Călători, Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” SA şi Compania „TAROM”.

„În plus, Societatea PETROTRANS SA este în faliment şi a fost propusă de Ministerul Energiei spre analiza Comitetului pentru clarificarea situaţiei patrimoniale”, precizează sursa citată.