Guvernul a lansat un proiect de OUG prin care interzice UBER şi Taxify

Guvernul a lansat un proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Dacă proiectul va deveni lege, serviciile UBER şi Taxify ar urma să fie interzise.
Economica.net - vin, 01 mart. 2019, 15:31
Guvernul a lansat un proiect de OUG prin care interzice UBER şi Taxify

În textul proiectului de ordonanţă se precizează că „este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă”.

De asemenea, cei care transportă în regim de taxi fără a avea autorizaţie (adică Uber sau Taxify) vor fi sancţionaţi chiar de la prima abatare cu amenzi de până la 5.000 de lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele fizice sau juridice care efectuau în mod repetat transport public, contra cost, de persoane erau sancţionaţi cu amenzi de la 1.000 lei, la 5.000 lei. Guvernul propune acum eliminarea expresiei „în mod repetat”, ceea ce înseamnă că şoferii Uber şi Taxify ar putea fi sancţionaţi de la „prima abatare”, fără ca autorităţile să mai fie nevoite să demonstreze caracterul repetitiv al transportului de persoane.

Printre motive se numără faptul că „activitatea de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale determină consecinţe negative asupra strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ asupra mediului înconjurător din cauza creşterii poluării”. 

Un alt motiv este şi acela că „impactul negativ asupra mediului concurenţial normal al activităţii operatorilor care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taximetrie, având în vedere numărul limitat al autorizaţiilor care se eliberează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale”

Proiectul de act normativ a fost publicat pe 1 martie.

Proiectl de OUG poate fi consultat AICI

 

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție istorică pe piața imobiliară: terenul fostei fabrici Sanex din Cluj-Napoca, cumpărat cu 40 de milioane de euro
Tranzacție istorică pe piața imobiliară: terenul fostei fabrici Sanex din Cluj-Napoca, cumpărat cu 40 de milioane de ...
Elite Grup, deținut de familia Căpușan, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din Transilvania, a finalizat achiziția platformei Sanex, un teren de 17,2 hectare situat în nordul......
SUA – Trump a semnat un memorandum pentru utilizarea instrumentelor cibernetice împotriva organizaţiilor infracţionale transnaţionale
SUA – Trump a semnat un memorandum pentru utilizarea instrumentelor cibernetice împotriva organizaţiilor infracţionale ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat miercuri un memorandum menit să le permită agenţiilor federale de aplicare a ...
Google Pixel 11 ajunge în România cu Tensor G6 și zoom de până la 120x. Și Pixel Watch 5 sosește cu noutăți
Google Pixel 11 ajunge în România cu Tensor G6 și zoom de până la 120x. Și Pixel Watch 5 sosește cu noutăți
Google a lansat în România noua generație de dispozitive Pixel, formată din smartphone-urile Pixel 11, Pixel 11 Pro și ...
Azi se opreşte Reactorul 2 de la centrala nucleară de la Cernavodă. Nuclearelectrica a început manevrele pentru „shutdownul” controlat
Azi se opreşte Reactorul 2 de la centrala nucleară de la Cernavodă. Nuclearelectrica a început manevrele pentru „shutdownul” ...
Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă joi dimineaţa, a anunţat ...