Guvernul a primit trei oferte pentru cuprul de la Cuprumin

Companiile Yildirim Holding din Turcia, Trafigura din Olanda şi traderul Glencore din Elveţia au depus oferte pentru cumpărarea concentratului de cupru de la Cuprumin Abrud, documentaţia fiind în curs de evaluare şi verificare.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 09:30
Guvernul a primit trei oferte pentru cuprul de la Cuprumin

„Reprezentanţii Ministerului Economiei şi consultanţii selectaţi în acest sens derulează etapa de verificare şi analiză a documentelor prezentate privind conformitatea cu criteriile de calificare specificate în documentaţia iniţială. La finalizarea etapei de evaluare şi verificare vor fi date publicităţii numele companiilor acceptate pentru oferta financiară”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Economiei.

Grupul Glencore Xstrata a fost format în acest an prin fuziunea Glencore, cea mai mare casă de trading la nivel mondial, cu compania mineră Xstrata. Glencore este cel mai mare trader de petrol, metale, resurse minerale şi mărfuri, cu afaceri anuale de peste 200 miliarde de dolari.

Citeşte Statul caută un investitor care să-i dea bani fără dobândă. Pune la bătaie cuprul României

Grupul Trafigura, înregistrat în Olanda, se ocupă cu tranzacţionarea de petrol, metale şi resurse minerale, având afaceri de peste 120 miliarde dolari pe an, cu activităţi în întreaga lume. Una dintre cele mai mari case de trading din lume – a treia după cifra de afaceri – Trafigura a fost fondată în 1993 de un grup de traderi desprinşi din grupul Marc Rich & Co., devenit mai târziu Glencore. Acţiunile sunt deţinute de angajaţi, iar compania este atentă ca niciun acţionar să nu poată acumula o participaţie prea mare, strategie similară altor companii mari cu profil similar.

Grupul turc Yildirim, cu sediul la Istanbul, este un conglomerat industrial diverificat, cu activităţi în tradingul de mărfuri, minerit şi energie, construcţia de nave. Compania a fost înfiinţată în 1963 şi este controlată de miliardarul turc Robert Yildirim.

Cea mai recentă achiziţie a grupului, anunţată în luna august, este Mechel Chrome. Yildirim a preluat divizia grupului rus Mechel pentru 425 milioane de dolari.

Luni a fost termenul limită pentru depunerea documentelor necesare înscrierii în procedura de selecţie şi verificare a eligibilităţii în vederea achiziţionării de concentrat de cupru de la Cupru Min.

Aceasta este prima etapă a procedurii de vânzare, prin metode combinate, constând în licitaţie cu ofertă în plic, precedată de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, cu criterii de eligibilitate, a unei cantităţi maxime de 331.890 tone de concentrat de cupru.

Contractul de vânzare care urmează a fi semnat, în urma finalizării întregii proceduri, între Cupru Min şi compania desemnată câştigătoare, prevede o perioada de 7 ani pentru livrarea concentratului de cupru, conform graficului specificat în documentaţia iniţială privind procedura de vânzare.

Strategia Ministerului Economiei pentru Cuprumin, companie care are cele mai mari rezerve de cupru din ţară, vizează atragerea de investitori sub forma unui contract comercial cu plata în avans a cantităţii de concentrat de cupru rezultată în urma exploatării.

Ministerul Economiei a fost mandatat de Guvern să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea Cuprumin, acest investitor, care poate fi trader sau producător din domeniu, urmând să contribuie cu fonduri minime de 40-50 milioane euro.

Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, investitorii care vor să preia Cuprumin trebuie să prezinte o scrisoare de garanţie bancară de 1,2 milioane euro, o scrisoare de bonitate pentru 40 milioane euro şi trebuie să ofere cel puţin 6.900 dolari pe tona de cupru.

În primăvara anului trecut producătorul de cupru a fost scos la vânzare cu un preţ de pornire de 57,3 milioane euro, dar privatizarea a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu Roman Copper, câştigătorul licitaţiei. Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cuprumin a fost asumată în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...