Guvernul acordă peste 43 de milioane de lei pentru închiderea minelor Lonea şi Lupeni din Valea Jiului

18 03. 2022
mina_lupeni_15501900_89090500

În şedinţa de vineri a Cabinetului Ciucă a fost aprobată o hotărâre de Guvern privind acordarea ajutorului de stat pentru 2022 pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara – S.A., în insolvenţă.

„Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor excepţionale ale unităţilor intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producţia curentă. Astfel, banii vor fi folosiţi pentru acordarea plăţilor compensatorii acordate angajaţilor, reconversia profesională, reabilitarea fostelor exploatări miniere, precum şi pentru recultivarea suprafeţelor. Aceste măsuri de sprijin se acordă până în anul 2024 şi au fost notificate şi autorizate de Comisia Europeană”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Suma va fi suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei.

„Totodată, nerespectarea de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara a condiţiilor incluse în Decizia Comisiei Europene, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii ajutorului de stat, va determina aplicarea de către Ministerul Energiei a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutorului de stat. Prin urmare, ajutorul de stat se acordă cu respectarea prevederilor comunitare legale în domeniu, direct aplicabile României, în calitatea sa de stat membru UE”, se explică în comunicatul citat.