Guvernul afgan nu va putea plăti la timp salariile funcţionarilor, din lipsă de bani

Economica.net
27 09. 2014
afghanistan_map_73066300

Recunoaşterea imposibilităţii de a plăti la timp salariile pe luna octombrie este una din provocările cu care se confruntă noul lider Asraf Ghani, care urmează a fi învestit luni în funcţia de preşedintele, după mai multe luni de criză politică în urma controversatelor alegeri prezidenţiale.

Afganistanul nu dispune de suma totală de 6,5 miliarde de afgani (116 milioane de dolari) necesară pentru a începe plata lunară a salariilor, a spus Alhaj Mohammad Aqa, director general al trezoreriei în cadrul Ministerului de Finanţe.

El nu a spus exact câţi bani mai are guvernul în vistierie, precizând doar nu sunt suficienţi pentru a plăti salariile.

Afganistanul a cerut FONDURI de urgenţă de 537 de milioane de dolari din partea SUA, însă până acum nu a primit aprobarea, a precizat Aqa.

Chiar dacă vor fi aprobate fonduri suplimentare într-o săptămână, este prea târziu pentru a se mai putea face plăţile pe octombrie la timp, iar salariile funcţionarilor vor veni cu o săptămână sau două întârziere, a adăugat el.