Guvernul amână aplicarea prevederilor privind factura electronică până la 1 ianuarie 2013

Prevederile privind înregistrarea prin mijloace electronice a operaţiunilor comerciale aprobate prin lege în luna iulie vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2013, conform unei ordonanţe aprobate joi de Guvern, care suspendă aplicarea unei legi.
Economica.net - J, 23 aug. 2012, 19:58
Guvernul amână aplicarea prevederilor privind factura electronică până la 1 ianuarie 2013

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, suspendarea aplicării prevederilor Legii 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice a fost necesară pentru acordarea unui timp rezonabil firmelor pentru adaptarea infrastructurilor tehnice existente la noul cadru juridic.

Legea 148/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial la finele lunii iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...