Guvernul analizează posibilitatea amânării scumpirii gazelor pentru consumatorii industriali şi pentru CET-uri

Economica.net
24 11. 2014
gaze_98617900

Departamentul pentru Energie a primit mai multe solicitări din partea unor companii private de a amâna liberalizarea preţurilor pentru consumatorii industriali, se arată într-un comunicat al instituţiei.

„De asemenea, Departamentul pentru Energie a primit o solicitare de iniţiere a modificării legislaţiei de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi de la o serie de operatori privaţi pentru a amâna cu cel puţin un an liberalizarea preţurilor pentru centralele de cogenerare care produc energie termică pentru populaţie şi de a le asimila pe acestea consumatorilor casnici, din punctul de vedere al tarifelor” se mai arată în comunicat.

„Departamentul pentru Energie analizează aceste solicitări şi, la rândul său, a cerut astăzi ANRE, instituţia care monitorizează piaţa gazelor din România, date suplimentare care să demonstreze necesitatea amânării liberalizării. Departamentul pentru Energie consideră că o amânare parţială sau totală a liberalizării pentru consumatorii industriali (inclusiv C.E.T. –uri) necesită o aprobare prealabilă a Comisiei Europene” mai atată Departamentul pentru Energie.
În ceea ce priveşte preţurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producţia internă, acestea vor rămâne neschimbate de la 1 ianuarie 2015 în raport cu nivelul actual, mai spune instituţia.

De la 1 ianuarie 2015, piaţa gazelor naturale pentru consumatorii industriali va fi liberalizată în proporţie de 100%, ceea ce ar putea conduce la o creştere a preţurilor pentru această categorie de consumatzori.

Potrivit parlamentarului Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, gazele s-ar putea scumpi de anul viitor cu 35 la sută pentru consumatorii industriali, printre care şi furnizorii de apă caldă şi căldură. Mai mult, scumpirea ar viza şi gazele pentru consumul centralelor electrice de termoficare, care asigură alimentarea cu energie termică pentru circa 1,6 milioane de apartamente conectate la sistemele centralizate. 

„În urma raportului făcut de autoritatea de reglementare a reieşit că se impune modificarea Legii 123 în ceea ce priveşte consumatorul casnic care, dacă este alimentat din sistemul centralizat, adică în cazul Bucureştiului de la Electrocentrale, sau este alimentat de o centrală termică proprie de apartament, are în momentul de faţă un tratament discriminatoriu. Adică cel cu centrală de apartament este protejat de calendarul de liberalizare până în 2021, iar ceilalţi, de la 1 ianuarie, ar trebui să suporte preţul pieţei libere. Ideea este că aceştia nu trebuie să plătească în plus, pentru că nu avem voie să discriminăm consumatorii. Piaţa captivă a consumatorului privat are un preţ undeva între 51 – 53 de lei pe Megawat oră, iar pe piaţa liberă este de 89 – 90 de lei. Aceasta ar însemna o creştere, numai la capitolul gaze naturale, cu 40%. Piaţa captivă faţă de piaţa liberă are un preţ diferit, respectiv mai mare cu 40%. Acest preţ al gazelor naturale reprezintă 80% din costul Gigacaloriei, adică la cetăţeanul care consumă de la CET, acest cost îi va genera o creştere între 28,8% şi 38,4%, din ceea ce a rezultat din raportul prezentat de ANRE. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Aceasta discutăm noi acum, aceasta este modificarea legislativă care se va întâmpla şi nu va fi această creştere. Ce se spune că este iminent, nu se va întâmpla, pentru că aceasta se discută, să nu fie discriminare”, a spus Iulian Iancu.