Guvernul anunţă că încă nu a primit de la Comisia Europeană scrisoarea privind pierderea a 231 mil. euro, dar că e o chestiune de zile până va veni

12 02. 2026
pnrr

„Deocamdată, MIPE nu a primit această scrisoare de la Comisia Europeană, dar sigur este, în principiu, o chestiune de zile ca ea să vină, pentru că cele două luni din momentul 28 noiembrie au expirat şi atunci sigur că asta este etapa procedurală imediat următoare. Când va fi trimisă şi când va fi primită această scrisoare la nivelul MIPE vă vom comunica”, a declarat Dogioiu după şedinţa de guvern, scrie Agerpres.

Întrebată dacă Executivul se aşteaptă la un anumit răspuns, Dogioiu a răspuns: „După cum ştim foarte bine, fără reforma care deocamdată nu a trecut de Curtea Constituţională, jalonul nu este considerat îndeplinit”.

Ea a mai spus referitor la faptul că judecătorii Curţii Constituţionale au amânat decizia privind legea pensiilor magistraţilor că CCR este „suverană să-şi stabilească propriul calendar şi propriul timing”.

„Ceea ce era de spus şi de comunicat premierul a comunicat săptămâna trecută, după cum ştiţi, prin acea scrisoare către CCR în care a prezentat situaţia de fapt din acest moment. Mai mult decât atât, singurul lucru pe care-l putem afirma este că, din punctul de vedere al Guvernului, s-au depus absolut toate diligenţele de îndeplinire a acestui jalon, două angajări de răspundere, dar, dincolo de asta, nu mai ţine de decizia Guvernului”, a adăugat Dogioiu.

Potrivit acesteia, premierul a spus de multe ori că în cazul reformei pensiilor magistraţilor nu este numai o chestiune de PNRR, ci şi „o chestiune de echitate şi este o revendicare exprimată foarte intens de societatea românească”.

Curtea Constituţională a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor.

Premierul Ilie Bolojan a transmis vinerea trecută o scrisoare Curţii Constituţionale în care arăta că amânarea deciziei privind pensiile magistraţilor ar putea duce la pierderea a peste 230 de milioane de euro din fondurile PNRR.