Guvernul ar putea renunţa la numirea unui management privat la CEC Bank şi la Eximbank

Instituţiile de credit de stat nu vor mai intra sub incidenţa Ordonanţei de Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, deoarece acest lucru ar interfera cu legislaţia din sectorul bancar, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Finanţelor.
Economica.net - mie, 29 mart. 2017, 14:44
Guvernul ar putea renunţa la numirea unui management privat la CEC Bank şi la Eximbank

‘Prin modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, se scot de sub incidenţa acestui act normativ instituţiile de credit (CEC Bank şi Eximbank – n.r.), acestea urmând să fie supuse în continuare legislaţiei specifice care reglementează activitatea bancară. Ca efect al încetării de drept a contractelor de prestări servicii încheiate cu experţii independenţi specializaţi în recrutarea resurselor umane, contractanţii vor achita, cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, sumele aferente termenelor scadente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă din graficele de implementare a contractelor’, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Iniţiatorii explică faptul că aplicarea OUG 109/2011 în cazul instituţiilor de credit interferează inclusiv cu unele norme ale BNR.

‘Astfel, întrucât legislaţia specifică, aplicabilă instituţiilor de credit, cuprinde norme şi etape procedurale pe care O.U.G. nr. 109/2011 nu le-a avut în vedere, se creează un conflict de legi cu consecinţe în ceea ce priveşte inclusiv respectarea normelor Băncii Naţionale a României în baza cărora funcţionează (cu titlu de exemplu semnalăm prevederile art. 52 din O.U.G. nr. 109/2011, potrivit cărora întreprinderile publice au obligaţia publicării elementelor esenţiale ale tranzacţiilor care ating anumite praguri de valoare, în timp ce art. 111 din O.U.G. nr. 99/2006 stipulează obligaţia legală a instituţiilor de credit de a păstra confidenţialitatea în relaţiile dintre această şi clienţii săi)’, argumentează reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

În acest context, este necesară adoptarea unor măsuri prin care instituţiile de credit să fie exceptate de la aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011.

‘De altfel, potrivit concluziilor misiunii de consultare a Fondului Monetar Internaţional din data de 17.03.2017, instituţiile de credit trebuie excluse din sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 deoarece acestea sunt deja supuse unei legislaţii specifice. Neadoptarea în regim de urgenţă a măsurii poate conduce la perturbări majore în activitatea instituţiilor de credit’, se mai arată în nota explicativă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...