Guvernul Bolojan vine cu vești proaste pentru 8,3 milioane de viitori pensionari. Impozitul se dublează, în ciuda unei decizii a Curții Constituționale-DOCUMENT

pensii private

În cazul pensiilor private, nu se mai impozitează contribuțiile plătite în timpul acumulării (sumele depuse lunar). Se impozitează doar câștigurile din investiții realizate de fond (profitul generat din plasamente în titluri de stat, acțiuni sau obligațiuni). Din acest câștig, se scade plafonul neimpozabil, care este de 3.000 de lei. La câștigul rămas se aplică impozitul pe venit de 10%.

Până la decizia Curții Constituționale se aplica și CASS. După decizia Curții, impozitul a fost considerat neconstituțional și scos din uz. De la 1 august, CASS revine într-o cotă de 10%. Deci practic, impozitele pe veniturile din pensii private se dublează. Impozitul devine 20%, aplicat la partea din câștigul net ce depășește plafonul de 3.000 de lei.

Cu cât scad banii acumulați de 8,3 milioane de cotizanți în sistemul de pensii private. Calcul concret

Așa cum ne-a explicat Dan Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la o valoare a activului net total (banii existenți în fondul de pensii) de 11.000 de lei, la care au existat contribuții totale de 5.000 de lei, câștigul participantului este de 6.000 de lei. Din acești 6000 de lei se scade plafonul neimpozabil la care se aplică impozit pe venit de 10%, adică 300 de lei.

”Pentru noi, nu va fi greu să trecem și la impozitarea CASS-ului pentru că vom reveni la schema de impozitare de acum trei ani, dinainte de decizia Curții Constituționale”, a spus Dan Armeanu. Schema de impozitare rămâne aceeași cu cea descrisă mai sus, numai că la impozitul pe venit de 10% se mai adaugă 10% CASS. Deci la aceeași bază impozabilă , impozitul nu va mai fi de 300 de lei, ci de 600 de lei, iar retragerea netă din fondul de pensii de 5.400 de lei.

Citește și: EXCLUSIV Anunț oficial despre pensiile a peste 8 milioane de români: Sumele s-au dublat. Cât au încasat, de fapt, cei peste 100.000 de cotizanți care au beneficiat deja de Pilonul 2

Situația este valabilă și pentru Pilonul 3, pensiile facultative și pentru retragerile sub formă de plată unică și pentru retragerile în rate egale de minimum cinci ani.

Potrivit legii care va fi votată pe 4 iulie 2025 în Guvern și pentru care Executivul va trebui să-și angajeze răspunderea în Parlament, ”Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) şi, după caz, deducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V – Contribuţii sociale obligatorii, în limita venitului impozabil”.

În lege urmează alte trei paragrafe care legiferează în termeni similari plata unică sau în rate a pensiei private obligatorii din Pilon 2 și plata unică sau în rate a pensiei private facultative din Pilon 3.

În sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II), participă cu o contribuție obligatorie de 4,75% din salariul brut toți angajații din România. Sistemul a fost lansat în 2008 și a inclus din start toți salariații cu vârsta mai mică de 35% de ani. De atunci, orice alt român a intrat în câmpul muncii a devenit, automat și participant în sistemul de pensii administrate privat. Spre deosebire de sistemul public de pensii (Pilonul I), sistemul administrat privat (Pilonul II) presupune că cei 7 administratori investesc contribuțiile participanților în diverse active, mai ales titluri de stat (70%), acțiuni(circa 20%) și obligațiuni corporative. Dreptul la încasarea pensiei din Pilonul II se naște fie când participantul atinge vârsta legală, fie dacă devine invalid fie daca moare (caz în care activul merge către moștenitorii săi). În prezent nu există o lege de plată a pensiei private, iar procedura e reglementată de o normă ASF care spune că se poate vira integral activul sau se poate încasa în tranșe întinse pe maximum 5 ani.

În Pilonul 3, pensie facultativă, contribuie în jur de 900.000 de oameni, cărora angajatorii le-au oferit pensia privată cu un beneficiu suplimentar. Și în acest caz contribuțiile sunt investite, iar dreptul la pensie se naște la 60 de ani.