Ponta: Vrem să vindem prin bursă până la 40% din participaţiile la companiile unde statul e majoritar

Economica.net
04 06. 2014
bvb_bursa_17732400

‘M-am văzut cu CEO-ul bursei din România, Sobolewski (Ludwik Sobolewski – n. r.). Am discutat despre intenţia Guvernului României de a continua listările. Sunt convins că o să avem succes cu Electrica. Mai departe, avem Complexul Energetic Oltenia, însă aş vrea să continuăm listările atât ale companiilor care pentru moment nu sunt listate, fie că e vorba de Portul Constanţa, aeroport şi tot ce mai e în portofoliul Guvernului, fie de a pune pe piaţă un anumit număr de acţiuni de la companiile deja listate şi care s-au dovedit de succes. Inclusiv în companiile în care avem în acest moment 60-65% ne gândim la o strategie de a ne reduce participaţia, de a creşte implicarea mediului privat şi, implicit, banii care sunt obţinuţi să nu intre la buget, ci să rămână pentru investiţii în infrastructură’, a explicat şeful Executivului, după ieşirea de la lucrările Bucharest Forum Energy.