Guvernul, planuri pentru 2021-2027. A adoptat un memorandum pentru următorul cadru financiar multianual

Economica.net
05 09. 2018
dancila_76855765_76575700

„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost prezentat şi adoptat un memorandum extrem de important în perspectiva negocierii la nivelul Comisiei Europene a pachetului legislativ privind implementarea fondurilor europene aferente următorului cadru financiar 2021-2027. Prin memorandum se stabileşte un set de măsuri şi termene asumate la nivelul autorităţilor publice centrale pentru elaborarea documentelor naţionale, strategice şi de programare a finanţărilor din fonduri europene post 2020. De pregătirea acestor documente şi de coerenţa poziţiei naţionale cu care România se va prezenta la negocierile ce vor urma depinde în foarte mare măsură oportunitatea de a beneficia de alocarea aferentă politicii de coeziune post 2020, pe care Comisia a propus-o pentru ţara noastră, de peste 27,2 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cu 8% mai mult faţă de alocarea pentru perioada de programare 2014-2020”, a arătat precizat Barbu la Palatul Victoria.

Potrivit purtătorului de cuvânt, ministerele de linie vor fi implicate activ în elaborarea documentelor de programare, pentru a avea „o abordare complexă şi în concordanţă cu priorităţile de dezvoltare ale României”, şi în acord cu Programul naţional de reformă.

Elaborarea documentelor va fi coordonată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză în parteneriat cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Externe, iar Ministerul Fondurilor Europene va coordona elaborarea documentelor de programare a fondurilor europene post 2020.

„Finalizarea primelor proiecte ale documentelor de programare post 2020 este prevăzută pentru luna august 2019”, a menţionat Nelu Barbu.