Guvernul de la Berlin a aprobat participarea polițiștilor germani la misiunea UE de la punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt

Guvernul german a aprobat miercuri participarea la două misiuni civile ale UE în teritoriile palestiniene, inclusiv la o operaţiune de monitorizare a trecerii de frontieră Rafah între Fâşia Gaza şi Egipt, transmit Reuters şi dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 feb. 2025, 18:12
Guvernul de la Berlin a aprobat participarea polițiștilor germani la misiunea UE de la punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt

Germania va contribui cu până la 25 de poliţişti în cadrul misiunii UE de la punctul de trecere de la Rafah.

În plus, în jur de 15 poliţişti ar putea fi trimişi în Cisiordania în cadrul misiunii EUPOL COPPS de sprijinire a forţelor de poliţie palestiniene.

Implicarea Germaniei nu are nevoie de aprobare din partea Bundestagului, întrucât este vorba despre misiuni civile, au transmis oficiali guvernamentali.

‘Trebuie creată o arhitectură de securitate care să împiedice Hamas să preia din nou controlul în Fâşia Gaza’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, spunând că ambele misiuni contribuie la acest obiectiv.

Uniunea Europeană a dat din nou undă verde luna trecută misiunii civile la Rafah cu personal din Spania, Italia şi Franţa, pentru a ajuta la securizarea trecerii de frontieră.

Punctul de trecere de la Rafah, singura intrare în Gaza care nu este controlată de Israel, a fost redeschis la 1 februarie pentru a permite intrarea ajutorului umanitar şi plecarea unor palestinieni grav răniţi la tratament medical în străinătate.

Încetarea focului între Israel şi Hamas a intrat în vigoare la data de 19 ianuarie, însă prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat marţi că armata israeliană va relua luptele dacă Hamas nu va elibera ostaticii până sâmbătă.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...