Guvernul de la Berlin oferă 2,5 miliarde de euro pentru relansarea sectorului cultural german

26 05. 2021
olaf_scholz_456_29813700

Acest fond finanţat în întregime de statul federal german va fi utilizat pentru „a-i încuraja” pe organizatorii de
spectacole, pentru ca „teatrele, interpretările, concertele, lecturile şi proiecţiile cinematografice” să poată să fie
reluate „în curând”, a declarat ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz (foto).

„Revitalizarea vieţii culturale merită aceleaşi eforturi ca acelea care au fost făcute pentru alte industrii”, a
subliniat ministrul Culturii din Germania, Monika Grutters.

Programul prevede o finanţare de 1,9 miliarde de euro cu titlu de „ajutor economic pentru evenimente de dimensiune
redusă”, din cauza numărului limitat de participanţi impus în timpul pandemiei de COVID-19.

Ajutoarele financiare vor putea fi vărsate începând din iulie pentru spectacole care primesc până la 500 de persoane şi
din august pentru cele care primesc până la 2.000 de persoane, dar vor fi suprimate în decembrie, a detaliat Monika
Grutters.

Câteva evenimente culturale au fost deja reluate în Germania, însă numai în exterior, aşa cum este cazul proiecţiilor
de filme. Nicio dată nu a fost încă fixată pentru redeschiderea sălilor de teatru, de concerte şi a cinematografelor.

Banii de la stat vor compensa pierderile suferite de organizatori prin prisma faptului că nu toate locurile din săli
vor putea fi ocupate, pentru a respecta astfel regulile antiepidemice referitoare la capacitatea de primire a spaţiilor
cultural-artistice.

Restul sumei anunţate, 600 de milioane de dolari, va fi utilizată ca primă de asigurare în cazul anulării unor
evenimente majore cu peste 2.000 de spectatori, pentru a acoperi astfel riscul financiar cauzat de anularea sau
amânarea unui eveniment. Această asigurare va putea fi utilizată în 2021 şi 2022.