Guvernul de la Lisabona va înființa o echipă de lucru pentru a înlocui Sistemul de Rețele de Ugență, după pana majoră de curent care a afectat Portugalia

03 05. 2025
lisabona_portugalia_17395500

Acest lucru a fost confirmat de Ministerul Administraţiei Interne şi de cel al Infrastructurii şi Locuinţelor, într-un comunicat, fiind subliniat faptul că noul sistem care va înlocui SIRESP „va trebui să fie mai robust, fiabil, rezistent şi interoperabil”.

Echipa de lucru va trebui să elaboreze „într-un termen de maximum 90 de zile, un studiu tehnic şi strategic”, după ce organismul a demonstrat „limitări structurale şi operative” (…) în scenarii de înaltă complexitate şi solicitare operativă, care s-au văzut, printre alte situaţii, în ziua de 28 aprilie, în timpul penei de curent.

Portugalia, la fel ca şi Spania şi sudul Franţei, a suferit luni o pană de curent care a lăsat o bună parte din zi ţara fără electricitate.

Guvernul portughez a susţinut că a demonstrat „autonomie şi rezilienţă” în faţa crizei, dar a primit critici din parte opoziţiei din cauza strategiei de comunicare, pe care au considerat-o ineficientă.

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, s-a referit, de asemenea, „la problemele de comunicare” în timpul gestionării penei de curent, dar a adăugat că „bilanţul este pozitiv”.