Guvernul de la Zagreb ar putea negocia cu Angela Merkel pentru a atrage investiţia Volkswagen

Guvernul de la Zagreb va discuta probabil cu liderul german Angela Merkel chestiunea intrării Volkswagen în Croaţia, a anunţat joi ministrul croat al Economiei, Darko Horvat, transmit Hina şi Novinite.
Economica.net - J, 21 nov. 2019, 18:49
Guvernul de la Zagreb ar putea negocia cu Angela Merkel pentru a atrage investiţia Volkswagen

VW a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a anunţat luna trecută un purtător de cuvânt al grupului auto german, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi în consecinţă al temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW.

Volkswagen analizase mai multe posibile locaţii pentru construirea noii sale fabrici din Europa de Est, inclusiv România, Serbia şi Bulgaria, dar până la urmă a optat pentru Turcia. În Manisa, la 40 km de oraşul Izmir, ar fi urmat să se construiască o uzină cu o capacitate anuală de producţie de 300.000 de vehicule.

Chiar dacă Andreas Tostmann, şef de producţie la VW, declara luna trecută că Volkswagen nu caută locaţii alternative în timp ce îşi evaluează planurile de construire a unei noi fabrici în Turcia, conform oficialilor de la Zagreb, executivul pregăteşte o propunere pentru ca investiţia să fie realizată în Croaţia.

Guvernul de la Zagreb a luat în considerare toate cerinţele conducerii VW şi a propus trei potenţiale locaţii care îndeplinesc condiţiile pentru noua uzină – Varazdin, Ivanic-Grad şi Dugo Selo.

„Am pregătit infrastructura şi ne-am bucura ca un astfel de gigant să vină în Croaţia, dar este prea devreme să vorbim despre VW în acest moment. Dacă voi avea şansa să prezint oferta Croaţiei în cadrul unor convorbiri directe, o voi face”, a dat asigurări Darko Horvat, într-un interviu acordat postului naţional de radio.

Marţi, după reuniunea Consiliului de supervizare, Volkswagen a anunţat că va decide până la finalul anului dacă va construi noua sa fabrică în Turcia. Cel mai mare producător auto din lume nu reuşeşte să-şi depăşească rivalii din Asia din cauza costurilor ridicate cu forţa de muncă la fabricile sale din Europa Occidentală, ceea ce a determinat o schimbare de direcţie, spre Europa de Est.

Volkswagen are uzine în regiune, care produc pentru diferitele sale branduri, în Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria şi Bosnia-Herţegovina.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu......
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...