Guvernul federal al SUA a concediat 386.826 de angajaţi în 2025

04 03. 2026
trump 65748578493

Biroul de Management al Personalului, instituţia responsabilă cu resursele umane în Guvernul SUA, a publicat informaţia.

Concedierile fac parte din eforturile lui Trump de a reduce mărimea agenţiilor federale care, susţine el, sunt ineficiente şi umflate.

De asemenea, datele publicate miercuri arată că forţa de muncă civilă din Guvernul SUA a scăzut cu 12% în perioada septembrie 2024 – ianuarie 2026. Scăderi importante de personal s-au înregistrat la Departamentul Trezoreriei şi la Departamentul Sănătăţii şi Serviciilor Umane (HHS).

Departamentul Trezoreriei a pierdut 24% din angajaţi, în timp ce HHS a rămas fără 20% din forţa de muncă.

Excepţia o reprezintă Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, care gestionează măsurile împotriva imigraţiei ilegale, unde angajările au crescut cu aproape 1%. Trump a făcut din arestarea şi deportarea imigraţilor pilonul de bază al preşedinţiei sale.