Guvernul german va emite obligaţiuni în comun cu landurile

Guvernul german a convenit să subscrie datoriile landurilor, acceptând astfel o formă de distribuire a "poverii financiare" pe care cancelarul Angela Merkel o respinge ca soluţie la criza din zona euro, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 25 iun. 2012, 07:40
Guvernul german va emite obligaţiuni în comun cu landurile

Guvernul federal şi landurile germane au planificat prima emisiune comună de obligaţiuni pentru anul viitor, a anunţat Executivul de la Berlin.

Înăsprirea reglementărilor UE privind echilibrarea bugetului a determinat cele 16 landuri să preseze guvernul pentru o soluţie, pentru a preveni depăşirea deficitului limitat prin constituţie.

Guvernul Merkel a cedat în negocierile cu opoziţia, care controlează camera superioară a parlamentului, cel mai probabil pentru a facilita ratificarea pactului fiscal al UE.

Ministrul Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat că acordul intern nu reprezintă un semnal că Germania ar fi pregătită să-şi asume responsabilităţi similare pentru zona euro.

Finanţarea în comun a celor 17 state ale eurozonei nu are sens din moment ce bugetele sunt stabilite de guvernele naţionale, a declarat Schaeuble duminică seara, la postul de televiziune ZDF.

„Cât timp guvernele naţionale iau deciziile, tot ele trebuie să fie răspunzătoare. Dacă poţi cheltui bani în contul meu, nu vei fi chibzuit”, a afirmat oficialul german.

Bavaria, unul dintre cele mai bogate landuri germane şi „domiciliul” BMW şi Audi, a utilizat un argument similar în încercarea de a se opune finanţării în comun a landurilor şi guvernului federal. Oficialii bavarezi au arătat că aşa-numitele „Deutschland bonds” vor deteriora disciplina fiscală.

Pe lângă acceptarea obligaţiunilor comune, coaliţia care susţine Cabinetul Merkel a acceptat să acorde un ajutor federal de 580 milioane euro guvernelor locale şi să transfere 75 milioane euro pe an pentru programul de creşă „day care”, plus o sumă nespecificată pentru îngrijirea bătrânilor.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...