Guvernul încasează anul viitor 344 milioane lei la buget din creşterea salariului minim

Economica.net
12 11. 2013
salariu_bani_74724300_52345500_99441600

Încasările vor rezulta din modificarea la nivelul economiei a grilelor de salarizare, ca efect al acestei majorări, şi impozitarea corespunzătoare a angajaţilor.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie.

Luni seara, Ministerul Finanţelor a anunat că 274.000 de bugetari vor benefica de majorări salariale ca urmare a creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără să menţioneze nimic despre faptul că statul are de câştigat din punct de vedere al încasărilor la buget din această majorare.