Guvernul insistă să le acorde profesorilor primă de 1.500 de lei şi creşte numărul beneficiarilor, deşi sindicaliştii au respins ferm propunerea, făcută în urmă cu două săptămâni

12 06. 2023
Greva profesori 2023

Context

În 28 mai executivul le-a propus angajaţilor din educaţie, printr-un proiect de OUG, două tipuri de ajutoare pentru a-i convinge să înceteze greva.
Pe de o parte, Executivul a vrut să le acorde cadrelor didactice şi cadrelor didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat primă de carieră didactică, în valoare nominală de 1.500 lei, într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie 2023.

70% din această sumă sunt bani care vor putea fi cheltuiţi doar pentru cărţi, cursuri, echipamente IT care ajută beneficiarul să performeze în procesul educaţional, reiese din proiectul de OUG din 28 mai, consultat de Economica.net.

Pe de altă parte, Guvernul a vrut să ofere o primă de compensare salarială, în valoare de 1.000 de lei per beneficiar, personalului didactic şi didactic auxiliar din învaţământul preuniversitar de stat, precum şi personalului nedidactic din învăţământul universitar, conform proiectului de OUG din 28 mai, consultat de Economica.net.
Sindicaliştii au respins ferm propunerile executivului, spunând apăsat că profesorii vor salarii mai mari, în acord cu valoarea muncii lor, nu ajutoare.
Proiectul de OUG antemenţionat nu s-a mai oficializat.

În 11 iunie, executivul revine cu o ofertă similară celei antemenţionate.
Guvernul insistă să le acorde profesorilor primă de carieră didactică şi lărgeşte bazinul beneficiarilor.

Beneficiarii acestei prime vor fi cadrele didactice şi cadrele didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul școlar 2022 – 2023.
În varianta actualizată a proiectului de OUG din 11 iunie guvernul include în lista beneficiarilor de primă de carieră didactică conferenţiarii şi personalul didactic auxiliar din sistemul universitar, reiese din proiectul de act normativ, analizat de Economica.net.

Nuanţat, vor primi acest ajutor şi cadrele didactice din învăţământul universitar de stat care au gradul didactic de conferenţiar, şef de lucrări/lector, asistent universitar, precum şi pentru cadrele didactice auxiliare din învăţământul universitar de stat, aflate în activitate în anul universitar 2022 – 2023, conform noului proiect de OUG, consultat de Economica.net.

Prima de carieră didactică are valoare nominală de 1.500 lei şi se acordă într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie 2023.

Aproape 274.000 de cadre didactice vor obţine primă de carieră didactică în octombrie, estimează guvernul.
Acordarea acestui ajutor va costa peste 410 milioane de lei în anul 2023 şi va fi finanţată din fonduri externe nerambursabile, respectiv din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027.

Prima de carieră didactică se va acorda anual până în anul şcolar/universitar 2026 – 2027, spune guvernul în noul proiect de OUG.

Virgula între subiect şi predicat, menţinută în forma actualizată a proiectului de OUG, arată măsura guvernului care decide valoarea educaţiei în România.

Şi în forma actualizată a proiectului de OUG guvernul menţine virgula între subiect şi predicat.
Economica.net a semnalat prompt, încă de la lansarea primei forme a proiectului de OUG, greşelile din proiect. Acestea sunt menţinute în noul proiect de act normativ chiar în paragraful actualizat cu noile categorii de beneficiari ai primei de carieră didactică. Ca să fie clar cristal, guvernul a rescris pararaful greşit, incluzând noi categorii de beneficiari ai primei, dar a menţinut virgula între subiect şi predicat.

 

 

 

 

 

 

Personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat nu va beneficia de primă de carieră didactică, conform formei actualizate a proiectului de OUG, consultat de Economica.net. Guvernul le va oferi acestor salariaţi primă de carieră profesională în valoare de 500 de lei per beneficiar.

Noua ofertă făcută de guvern acestor angajaţi e creşterea plafonului anual per beneficiar de la 200 de lei, cât le-a propus iniţial, la 500 de lei per beneficiar, reiese din proiectul de OUG, analizat de Economica.net.
Banii vor putea fi folosiţi de beneficiari pentru participarea la cursuri de pregătire profesională, dar şi pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare susţinerii activităţii educaţionale, spune guvernul.

 

În forma actualizată a proiectului de OUG din 11 iunie executivul renunţă la prima de compensare salarială, în valoare de 1.000 de lei, acordată profesorilor.