Guvernul vrea să introducă taxă pe băuturile răcoritoare cu zahăr adăugat şi să crească acciza la ţigarete. Cu cât s-ar putea scumpi

De la 1 septembrie 2019, Guvernul introduce acciza pentru băuturile răcoritoare care conţin cel puţin 5 grame de zaharuri adăugate la 100 de ml. Cuantumul accizei va fi 0,8 lei pe litru pentru băuturile cu 5-8 g zaharuri adăugate la 100 ml produs, şi de 1 leu pe litru pentru băuturile răcoritoare al căror conținut de zaharuri adăugate depăşeşte 8 g la 100 ml produs, se arată într-un proiect de act normativ publicat astăzi de Ministerul de Finanţe. Prin urmare, o sticlă de doi litri de Coca-Cola sau Pepsi se va scumpi cu doi lei. De la aceeaşi dată, Guvernul creşte acciza pentru ţigarete, se mai arată în proiectul de act normativ consultat de Economica. De asemenea, Guvernul introduce contribuţii sociale pentru anumite tichete cadou şi taie jumătate din numărul posturilor de secretar şi subsecretar de stat.
Cristina Şomănescu - mar, 06 aug. 2019, 06:30
Guvernul vrea să introducă taxă pe băuturile răcoritoare cu zahăr adăugat şi să crească acciza la ţigarete. Cu cât s-ar putea scumpi

Ministerul de Finanţe a publicat pe 6 august proiectul de Ordonanţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare. Economica vă spune în continuare care sunt cele mai importante schimbări pe care le aduce proiectul de act normativ:

De la 1 septembrie 2019 Guvernul introduce acciza pentru băuturile răcoritoare care au cel puţin 5 grame de zaharuri adăugate la 100 de mililitri de produs.

  • Mai precis, aceste băuturi vor intra în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate, se arată în proiectul de act normativ consultat de Economica.

Concret, cum se va schimba Codul fiscal: 

La articolul 439, la alineatul (2), după litera b), se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins:

„c) (acciză nearmonizată pentru) băuturi răcoritoare cu conținut ridicat de zaharuri libere.”

La articolul 439, după alineatul (2), se introduc trei noi alineate, alin. (3) – (5), cu următorul cuprins:
„(3) Băuturile răcoritoare cu un conținut ridicat de zaharuri libere prevăzute la alin.(2) lit. c) reprezintă orice băuturi răcoritoare cu un conținut de zaharuri libere de cel puțin 5 grame per 100 mililitri produs. Sunt incluse:

  • băuturile care se pot consuma direct, încadrate la codul NC 2202;
  • produsele lichide destinate a fi consumate ca băuturi după o diluare simplă în apă, încadrate la codurile NC 2101, 2106 și 3302 10;
  • băuturile răcoritoare naturale care au zaharuri libere adăugate care împreună cu zaharurile intrinseci depășesc limita de 5 grame per 100 mililitri produs, încadrate la codul NC 2009.

(4) În sensul alin. (3):

  • prin zaharuri libere se înțelege toate monozaharidele și dizaharidele prezente în băuturi, cu excepția poliolilor;
  • prin zaharuri adăugate se înțelege glucoza, fructoza, zaharoza, hidrolizatele de amidon, respectiv sirop de glucoză, sirop cu înalt conținut de fructoză și alte preparate cu zahăr folosite ca atare sau adăugate în cursul preparării băuturilor. Nu se includ zaharurile prezente în mod natural în sucurile de fructe neîndulcite sau în miere.

(5) Sunt exceptate de la plata accizelor nearmonizate:

  • băuturile răcoritoare naturale fără adaos de zaharuri, chiar dacă zaharurile intrinseci conținute de acestea depășesc limita de 5 grame per 100 mililitri produs;
  • amestecurile de băuturi nealcoolice cu sau fără adaos de zaharuri produse pe loc în cadrul unităților de alimentație publică.”

Ce prevede acum Codul fiscal 

(2) Accizele nearmonizate sunt taxe speciale percepute asupra următoarelor produse:

a) produse din tutun încălzit care prin încălzire emit un aerosol care poate fi inhalat, fără a avea loc combustia amestecului de tutun, cu încadrarea tarifară NC 2403 99 90;

b) lichidele cu conținut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic de tip „Țigaretă electronică”, cu încadrarea tarifară NC 3824 90 96.

Cât va fi acciza pe băuturi care au conţinut ridicat de zaharuri libere

  • Acciză de 0,8 lei pe litru pentru băuturi răcoritoare al căror conținut de zaharuri libere este între 5-8 g la 100 ml produs.
  • Acciză de 1 leu pe litru pentru băuturi răcoritoare al căror conținut de zaharuri libere depăşeşte 8 g la 100 ml produs, se arată în proiectul de act normativ consultat de Economica.

Tot de la 1 septembrie 2019, creşte acciza totală şi acciza specifică pentru ţigarete.

Concret, de la 1 septembrie 2019, acciza totală pentru ţigarete creşte la 503,97 de lei/1.000 de țigarete, de la 483,74 lei/1.000 de țigarete cât este în prezent, potrivit Codului fiscal în vigoare.

În 2020, acciza totală creşte la 533,97 de lei la 1.000 de țigarete, de la 500,8 lei la mia de ţigarete, cât prevede, pentru anul 2020, Codul fiscal, în vigoare acum.

În 2021, acciza totală urcă la 563,97 lei la mia de ţigarete, de la 529 de lei la mia de ţigarete, cât prevede acum Codul fiscal pentru anul 2021.

În anul 2022, acciza totală va rămâne la 563,97 lei la 1.000 de ţigarete, se arată în proiectul de act normativ consultat de Economica. Spre comparaţie, Codul fiscal în vigoare acum prevede pentru anul 2022 acciză totală de de 539,58 de lei la mia de ţigarete.

Creşte şi acciza specifică pentru ţigarete

La articolul 343, alineatul (5), se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 septembrie 2019 – 31 martie 2020, acciza specifică pentru țigarete este de 386,377 lei/1.000 țigarete, se arată în proiectul de act normativ consultat de Economica.

Spre comparaţie, ce prevede acum Codul fiscal:

(5) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 martie 2019 acciza specifică pentru țigarete este de 372,73 lei/1.000 țigarete.

Guvernul taie jumătate din numărul total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat și de funcții asimilate funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței, se vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative prin care numărul total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat și de funcții asimilate funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat la nivelul tuturor ministerelor, precum şi a celorlalte instituţii şi autorităţi publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor se va reduce cu 50%, se arată în proiectul de act normativ consultat de Economica.

Guvernul introduce contribuţii sociale pentru anumite tichete cadou

Guvernul propune includerea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și CAM), a tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situații decât sărbătorile de Paşti, de 1 iunie, Crăciun şi sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cu ocazia zilei de 8 martie, se arată în proiectul de Ordonanţă consultat de Economica.

  • Prevederea se aplică începând cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestui act normativ.

Se menține regimul de exceptare de la plata contribuțiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/plătitorul de venituri cu ocazia sărbătorii de Paşti, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoană.

Guvernul propune corelarea textului prevederilor referitoare la contribuțiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor de la angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţiilor cu cele de la Titlul IV- Impozitul pe venit, cu privire la eliminarea sintagmei ”contract individual de muncă”, ca urmare a modificărilor aduse prin OUG nr. 43/2019.

Concret, la articolul 1381, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor de la angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu 3,75 puncte procentuale.”, reiese din proiectul de Ordonanţă studiat de Economica.

  • Prevederea se aplică începând cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestui act normativ.

Cum e acum

(1) În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu 3,75 puncte procentuale, se arată în Codul fiscal în vigoare, în prezent.

Câţi bani vor aduce la bugetul de stat aceste măsuri, în ultimele patru luni din 2019:

  • creșterea nivelului accizei totale pentru țigarete (+161,7 milioane lei);
  • introducerea băuturilor răcoritoare cu un conținut ridicat de zaharuri în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate (+320 milioane lei);
  • creșterea nivelului accizei totale pentru țigarete (+161,7 milioane lei);
  • modificarea regimului fiscal aplicabil tichetelor cadou acordate în legătură cu o activitate dependentă (venituri din salarii și asimilate salariilor), în anumite situații și includerea acestora în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și CAM) (+22,2 milioane lei);

Câţi bani economiseşte Guvernul, în ultimele patru luni din acest an, pe fondul reducerii la jumătate a numărului de secretari şi subsecretari de stat: 7,1 milioane lei, potrivit proiectului de Ordonanţă consultat de Economica.

Citeşte şi: Se schimbă regulile de angajare în sectorul bugetar: la trei posturi devenite vacante, un post ocupat

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat amenzile pentru e-Factura pâna la 1 iunie (Video)
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat ...
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă mult aşteptată pentru mediul de afaceri, în valoare de 500 de milioane......
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
ING Bank și-a reînnoit certificatele de securitate ale Home’Bank și a transmis un mesaj clienților.
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Air Malta, compania națională a insulelor malteze, va efectua ultimul zbor pe 30 martie. Guvernul maltez a decis în toamna ...
Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial – sondaj
Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial – sondaj
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale ...