Guvernul Ponta: trei miniștri incompatibili, unul dat afară de BNR din sistemul bancar

Victor Alistar, propus pentru funcţia de ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenţă şi relaţii cu societatea civilă, Mircea Diaconu, propus la Cultură şi Corina Dumitrescu, propusă pentru portofoliul Educaţiei, sunt incompatibili cu funcţia pe care urmează să o deţină.
Economica.net - mie, 02 mai 2012, 06:42
Guvernul Ponta: trei miniștri incompatibili, unul dat afară de BNR din sistemul bancar

Lucian Isar, nominalizat  la o poziţie de ministru delegat pentru mediul de afaceri, a fost dat afară de  BNR din sistemul bancar  în urma atacului speculativ asupra leului din septembrie 2008. Atunci, Isar ocupa funcţia de vicepreşedinte al Bancpost, fiind responsabil cu operaţiuni de Trezorerie. În urma atacului speculativ de la începutul crizei, 2 bancheri au fost expulzaţi din sistem: Lucian Isar, de la Bancpost, şi Bogdan Mihoc, de la UniCredit. Ei au fost acuzaţi de BNR că au încălcat regulile jocului atunci când Banca Naţională a fost pusă sub o presiune extraordinară să apere leul. Lor li s-a pus „în spate” creşterea exponenţială a dobânzilor la lei, care a dus la o fractură pe piaţa monetară, scrie ZF. Bancpost a încercat atunci să-l protejeze pe Isar şi i-a schimbat funcţia, scoţându-l de la Trezorerie, decizie care nu a fost suficientă.

Victor Alistar

Victor Alistar, propus de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenţă şi relaţii cu societatea civilă, se află în incompatibilitate după ce nu ar fi contestat o decizie a ANI în acest sens care îl viza.

Această stare de fapt este preluată de Curtea Constituţională (CC) într-o decizie referitoare la validarea sa ca membru în Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM). Alistar a devenit subiect al unei decizii a Curţii Constituţionale după ce Senatul a validat propunerea sa ca membru în CSM din partea societăţii civile. Decizia Senatului prin care Alistar devenea membru al forului suprem al magistraturii a fost contestată la Curtea Constituţională de un grup de parlamentari PDL, care susţineau că Alistar nu ar putea ocupa funcţii publice ca urmare a unei decizii de incompatibilitate a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care ar fi rămas definitivă. Judecătorii CC au admis contestaţia, astfel că Alistar nu a mai ajuns să ocupe respectivul post.

În decizia pe această speţă, Curtea Constituţională reţine faptul că actul de constatare a stării de incompatibilitate a lui Alistar a rămas definitiv în 7 august 2009, „acesta necontestând actul Agenţiei Naţionale de Integritate în termenul prevăzut de lege, la instanţa competentă”.

Conform legii, persoanele care au fost depistate aflându-se în stare de incompatibilitate nu mai au dreptul să ocupe o funcţie publică timp de trei ani de la rămânerea definitivă a actului prin care incompatibilitatea a fost constatată.

În replică, Victor Alistar a negat că s-ar afla sub vreo interdicţie în acest moment.

„Absolut nu, nu am vreo interdicţie de acest gen. Chestiunea expusă atunci de Curtea Constituţională reflecta o situaţie de fapt valabilă în acel moment şi referitoare exclusiv la numnirea mea la CSM”, a declarat Alistar marţi seară agenţiei MEDIAFAX, invocând mai multe hotărâri ale instanţelor şi parchetelor, definitive şi ele, care confirmă faptul că actul de constatare privind incompatibilitatea sa nu ar fi definitiv şi care au apărut după decizia Curţii Constituţionale din februarie 2011.

„Credeţi-mă, s-a verificat!”, a mai declarat Alistar.

Corina Dumitrescu

Dumitrescu, propusă la Educaţie, acuzată de incompatibilitate pentru că e rector şi membru CSM

Corina Dumitrescu, propusă pentru portofoliul Educaţiei, este soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu şi rector al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, fiind acuzată de incompatibilitate după a fost aleasă membru CSM din partea societăţii civile.

Corina Dumitrescu s-a născut la 10 martie 1964 şi este soţia deputatului PSD (fost PD) Cristian Dumitrescu. Potrivit presei, Cristian Dumitrescu a părăsit tabăra democraţilor în momentul în care Traian Băsescu a preluat preşedinţia partidului. Cristian Dumitrecu este, în prezent, membru al Comisiei pentru Învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Corina Dumitrescu este licenţiată în ştiinţe juridice, doctor în Drept, fondator la Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, fiind rector al acesteia. Ea a fost aleasă, în iunie 2010, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile, în urma votului din plenul Senatului.

Situaţia a fost contestată, existând acuzaţii de incompatibilitate între funcţia de membru CSM – demnitate publică – şi cea de rector. Potrivit noii legi a Educaţiei, o persoană aflată în situaţia soţiei deputatului PSD trebuie să aleagă între locul din CSM şi funcţia de rector al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.

Conform Statutului membrilor Consiliului, „membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar”, iar noua Lege a Educatiei prevede că „persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în vara anului 2011, că Senatul a acţionat împotriva interesului României când a desemat în CSM, din partea societăţii civile, o persoană incompatibilă conform Legii ANI şi nu a desemnat o a doua persoană, pentru că această Cameră a făcut jocuri politice.

Rezolvarea situaţiei Cornei Dumitrescu a tot fost amânată de la acea dată.

Numele Corinei Dumitrescu a apărut, alături de cel al Manuelei Mitrea, în 2006, într-un lung şir de demnitari, magistraţi şi „acoliţi ai PSD” enumeraţi de ministrul Justiţiei de atunci, Monica Macovei, care ar fi intrat în Notariat fără examen.

Mircea Diaconu, urmărit penal pentru conflict de interese

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul ICCJ au declanşat, în ianuarie, urmărirea penală faţă de Mircea Diaconu, pentru conflict de interese, dosarul fiind în fază de finalizare, potrivit unui răspuns comunicat MEDIAFAX de către Biroul de presă al Ministerului Public.

Mircea Diaconu este acuzat de conflict de interese, în urma unei sesizări înaintate Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), se arată în răspunsul comunicat miercuri de Biroul de presă al Ministerului Public, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

Ministerul Public arată, în răspunsul transmis la solicitarea formulată marţi de agenţia MEDIAFAX, că dosarul privind sesizarea ANI în cazul lui Mircea Diaconu este în instrumentarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

„Aceştia au dispus în cursul lunii ianuarie 2012 începerea urmăririi penale faţă de numitul Diaconu Mircea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese în cauza constituită ca urmare a sesizării depuse de Agenţia Naţională de Integritate”, a precizat Ministerul Public în răspunsul transmis MEDIAFAX.

Senatorul liberal Mircea Diaconu a fost, în 10 ianuarie, la Parchetul instanţei supreme, însă a evitat să dezvăluie motivul prezenţei sale acolo.

Diaconu spunea atunci că în cazul sesizării Agenţiei Naţionale Anticorupţie privind cercetarea lui pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, în opinia sa chiar ar exista o problemă, arătând că a micşorat veniturile soţiei sale „destul de mult”.

Mircea Diaconu, propus ministru al Culturii de premierul desemnat Victor Ponta, se află într-un litigiu cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a constatat incompatibilitatea între calitatea sa de senator şi cea de director al Teatrului Nottara din Bucureşti, funcţie la care a renunţat.

Litigiul cu ANI a pornit după ce, în 27 ianuarie 2011, inspectorii de integritate au constatat că senatorul PNL Mircea Diaconu este în incompatibilitate din 2008, el fiind atât parlamentar, cât şi director-manager al Teatrului Nottara.

Diaconu a contestat în instanţă actul de constatare al ANI, însă a pierdut faza de fond a procesului. În 16 septembrie 2011, Curtea de Apel a respins contestaţia actorului.

Câteva luni mai târziu, Diaconu a anunţat că-şi dă demisia din funcţia de la Nottara.

Te-ar mai putea interesa și
S-au lansat apelurile pentru programul „Primul student din familie”, cu un buget de 50 de milioane de euro. Câți bani vor primii elevii
S-au lansat apelurile pentru programul „Primul student din familie”, cu un buget de 50 de milioane de euro. Câți bani ...
Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO), și în parteneriat cu Ministerul Educației, lansează apelurile......
Restricţii de circulaţie în timpul nopţii pe un sector al DN1, până duminică dimineaţa
Restricţii de circulaţie în timpul nopţii pe un sector al DN1, până duminică dimineaţa
Traficul rutier va fi restricţionat pe timpul nopţii, în perioada 29 - 31 martie, pe un sector al DN 1, pentru executarea ...
Noul terminal al aeroportului din Iași, care a costat peste 65 de milioane de euro, se inaugurează azi FOTO
Noul terminal al aeroportului din Iași, care a costat peste 65 de milioane de euro, se inaugurează azi FOTO
Constructorul STRABAG anunță finalizarea terminalului T4 al Aeroportului Internațional Iași. Proiectul, evaluat la aproximativ ...
MApN: Elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei
MApN: Elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei
 Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că în seara zilei de joi au fost identificate fragmente care par ...