Guvernul pregăteşte o schemă de ajutor de stat, de 250 milioane lei, pentru instalarea unor staţii de încărcare a maşinilor electrice

Instalarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice nu s-a dovedit a fi o activitate economică profitabilă, având în vedere că, la momentul de față, doar 1.200 de vehicule electrice sunt înmatriculate în România (conform Registrului Auto Român), se arată într-un document guvernamental. De aceea, Guvernul vrea să aprobe, în ședința de miercuri, un memorandum privind o schemă de sprijin de 250 de milioane de lei pentru instalarea acestor stații de încărcare, pe șoselele din România și în orașe, după cum relatează Hotnews.ro. 
Economica.net - mar, 11 iun. 2019, 14:56
Guvernul pregăteşte o schemă de ajutor de stat, de 250 milioane lei, pentru instalarea unor staţii de încărcare a maşinilor electrice

Schema își va înceta aplicabilitatea la 31.12.2025. Perioada în care pot fi selectați beneficiarii și în care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă este de la aprobarea schemei până la 31 decembrie 2025.

Plățile în cadrul contractelor semnate în condițiile descrise mai sus se pot efectua până la 31 decembrie 2027, iar bugetul alocat schemei, pe parcursul celor 6 ani de valabilitate, este 250.000.000 lei.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat ar fi operatorii economici care activează în toate sectoarele/domeniile de activitate. Schema se adresează unui număr de 600 potențiali beneficiari, cu un număr mediu anual de 86 de beneficiari, potrivit Hotnews.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...