Guvernul pregăteşte proiecte prioritare de transport care vor fi implementate în perioada 2021-2027. Care sunt autostrăzile vizate şi cât costă

Guvernul discută, în şedinţa de joi, un memorandum pentru demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport, printre care autostrăzile Braşov-Sibiu şi Braşov-Iaşi-Ungheni, ce urmează a fi implementate în viitorul cadru financiar multianual, 2021-2027, scrie Mediafax.
Economica.net - J, 28 dec. 2017, 13:19
Guvernul pregăteşte proiecte prioritare de transport care vor fi implementate în perioada 2021-2027. Care sunt autostrăzile vizate şi cât costă

„Ministerul Transporturilor, în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE), a pregătit un memorandum care, o dată adoptat, va asigura demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada imediat următoare (în viitorul cadru financiar multianual, 2021-2027, potrivit ordinii de zi a şedinţei Executivului – n.r.)”, a declarat ministrul Transporturilor, Felix Stroe.

El a mai spus că a pregătit memorandumul având în vedere faptul că ”elaborarea unei documentaţii tehnico-economice de calitate reprezintă un proces îndelungat”, scrie Mediafax.

„Fără o documentaţie de calitate, pregătită temeinic, întâmpinăm mari dificultăţi în realizarea proiectelor. Atunci, am făcut acest portofoliu de proiecte publice prioritare de infrastructură care să atingă un grad de maturitate suficient de mare pentru demararea licitaţiilor şi a implementării începând cu anul 2019. Pregătirea în avans a unui portofoliu de proiecte publice prezintă o serie de avantaje, printre care evitarea pierderilor de timp şi a riscului pierderii de fonduri dispobinile în cadrul actualei şi viitoarei perioade de programare, posibilitatea accesării altor mecanisme de finanţare, alocarea eficientă a fondurilor europene disponibile pe baza unor date cu privire la proiectele ce pot fi implementate”, a adăugat ministrul Transporturilor.

El a mai spus că pachetul de proiecte urmează să fie finanţat integral de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Printre proiectele vizate se numără autostrada Braşov-Paşcani-Iaşi-Ungheni, cu o lungime de 336,5 km şi un cost aproximativ de 3,08 miliarde de euro, drumul rapid Transregio Braşov-Tg. Mureş, autostrada Braşov-Făgăraş-Sibiu, cu o lungime de 120 km şi un cost estimat de 816,44 milioane euro, Drumul Sudului Bucureşti-Craiova-Dr.T. Severin, Caransebeş-Lugoj, precum şi drumul expres Buzău-Focşani-Brăila-Tulcea-Constanţa.

”În sectorul feroviar, proiectul de reabilitare cale ferată coridorul Coşlariu – Cluj Napoca – Ilva Mică – Suceava – Paşcani este un proiect, de asemenea, cuprins în Masterplanul general de transport al României. Are o lungime de 488 km şi un cost aproximativ de investiţie de 1,95 miliarde euro. Proiectul de reabilitare cale ferată Bucureşti – Craiova, de asemenea cuprins în Masterplanul general de transport al României, are o lungime de 142 km şi un cost aproximativ de 227,2 miliarde euro. Proiectul de reabilitare cale ferată Bucureşti -Iaşi are o lungime de 462 km şi un cost de 1,687 miliarde euro. Finanţările sunt asigurate. Dacă acest memorandum va fi aprobat este un pachet de proiecte care o dată lansate nu vor mai putea fi oprite”, a mai spus Stroe.

Ministrul Transporturilor a mai spus că măsurile necesare sunt aprobarea listei de obiective de investiţii care vor fi pregătite cu prioritate, asigurarea finanţării pregătirii portofoliului de proiecte, mandatarea MT, MFE şi MDRAP pentru purtarea de negocieri cu instituţiile financiare internaţionale, în special cu BEI şi BERD, desemnarea MFE pentru asigurarea sprijinului BEI în vederea operaţionalizării Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere.

”Este absolut necesar ca într-o perioadă scurtă de timp CNIR să devină operaţional”, a mai precizat Felix Stroe.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările GOO GOO, brandul de suc al lui iSilent dezvoltat împreună cu Nexus Gaming și produs sub licență de Natura din Vrancea, proprietarul Ana are, vor ajunge la peste 1 milion de bucăți......
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
Banca Comercială Română (BCR) listează marţi, 14 iulie, o nouă emisiune de obligaţiuni pe Piaţa Reglementată a Bursei ...
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. ...
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. Problemele încep de la înregistrările contabile – avocat
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. ...
Demersurile ANAF în privința controalelor pe zona criptomonedelor sunt lăudabile, dar legislația nu este clară, astfel ...